Cum am uitat să fim oameni este, desigur, o întrebare retorică. Nu știu dacă are cineva răspunsul complet, dar e ușor de privit în jur pentru a realiza că s-a acumulat o presiune, care a fost accentuată de pandemie, iar acum efectiv dă pe-afară.
Ne-am închis în bule tot mai restrânse în care să ne validăm credințele și dorințele ignorând de multe ori realitatea sau ceea ce ne face bine ca întreg. Dialogul este învins de Monolog sau direct de o Decizie. Istoria pare uitată, iar evenimente abominabile din cea mai neagră perioadă a trecutului nostru par din nou posibile.
Cum am uitat să fim oameni? Ce ne face să acționăm într-un timp atât de scurt cu intenții distrugătoare atât de mari? Cât de mari să fie câștigurile imediate pentru a distruge generații întregi și a îngropa viitorul lumii?
De la politic la economic, multe decizii, privite rațional, la rece, par de neînțeles. Și totuși ele sunt luate. Lăcomia, lipsa de empatie și dorința de a avea puterea sunt duse parcă la un nivel fără precedent.
Asta pentru că poate, pentru prima dată, vedem reversul tehnologiei care ar fi trebuit să ne apropie și să ne deschidă mințile. Vedem că acele dezvoltări prin care ar fi trebuit să avem energie verde, acces neîngrădit la toată informația lumii, dialoguri autentice fără bariere lingvistice și multe altele aduc distrugere, dezinformare, frică și macină temeliile pe care s-au dezvoltat comunitățile funcționale de azi.
La toate mai adăugăm și o presă tot mai slabă care nu are rolul doar de difuzor de informație, ci și de a o filtra, verifica, pune în context și a oferi mai departe cu responsabilitate. Inundați de informație, distingem tot mai greu între ce este corect și ce nu. Mediul perfect pentru a face pierdute exact acele lucruri care trebuie ascunse și pe care o presă responsabilă și corectă nu le-ar lăsa așa.
Cum am uitat să fim oameni? Indiferent de răspuns, nu este prea târziu să ne amintim să fim din nou OAMENI!
Ce ne poate salva? Să ne amintim că suntem oameni! Să nu mai uităm atât de rapid! Să deschidem ochii, urechile și sufletul și să cântărim mai bine deciziile. Dacă facem bine, ne facem bine! Dacă aducem rău și distrugere pentru alții, ne aducem și distrugerea noastră. Să ne educăm și să-i ajutăm și pe alții să devină tot mai educați.
Privit în jur, tabloul războaielor, tensiunilor, nesiguranței economice, lipsei de educație care accelerează procesele distrugătoare ar trebui să ne pună pe gânduri și să realizăm că sustenabilitatea (aclamată în teorie) începe cu fiecare dintre noi și cu lucruri simple.
Cum ar fi să învățăm să fim din nou oameni? Degeaba ai cel mai mare creier și ești cel mai deștept într-o lume plină de Platynereis dumerilii (viermele cu cel mai mic creier de pe Pământ)...
E momentul să (re)învățăm să ajutăm, să fim mai deștepți împreună și să lăsăm greșelile din trecut în istorie și să nu căutăm să le repetăm. Până când nu e prea târziu!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!