Israelul amenință cu „o ofensivă terestră mortală” în Gaza, Hamas acuză că a fost respinsă o eliberare de ostatici. Încă un român a murit, peste 2.000 de copii ar fi fost uciși până acum

Israelul amenință cu „o ofensivă terestră mortală” în Gaza, Hamas acuză că a fost respinsă o eliberare de ostatici. Încă un român a murit, peste 2.000 de copii ar fi fost uciși până acum
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forțele terestre ale Israelului au organizat raiduri limitate în Fâșia Gaza peste noapte, iar luptătorii Hamas susţin că au întâlnit o unitate blindată (probabil un tanc), care se infiltra în sud, la est de Khan Younis. Ei ar fi distrus cu succes unele echipamente militare israeliene, înainte de a se întoarce la bază.

Enclava izolată a avut parte de una dintre cele mai dificile nopţi de până acum. Cel puțin 400 de palestinieni au fost uciși în Gaza în ultimele 24 de ore, iar armata israeliană spune că a lovit 320 de ţinte.

OMS precizează că șapte spitale din nordul Gazei au fost forțate să se închidă.

Temerile legate de extinderea războiului au crescut, în condiţiile în care avioanele de război israeliene au lovit şi două aeroporturi din Siria şi o moschee din Cisiordania ocupată, care ar fi fost folosită de militanţi.

Armata israeliană a declarat, de asemenea, că a lovit celule Hezbollah care operau la graniţa cu Libanul. Hezbollah a precizat că unul dintre luptătorii săi a fost ucis. Un institut israelian susţine că Hezbollah are până la 200.000 de rachete și 100.000 de luptători.

În Gaza creşte bilanţul negru. Ministerul Sănătății de aici a anunţat că atacurile israeliene au ucis până acum peste 5.000 de palestinieni (din care 2.000 de copii), iar IDF are acum confirmarea că 222 de ostatici sunt reținuți de Hamas.

ADVERTISING

Printre morții din Gaza se numără și un jurnalist palestinian care colabora în special cu Radio-France.

A crescut și numărul cetățenilor români care au murit în Israel în cele peste două săptămâni de conflict. Potrivit MAE, până acum cinci persoane cu dublă cetăţenie israeliano-română, cu domiciliul în Israel, au decedat, şi o persoană este notificată ca fiind ostatic în Fâşia Gaza.

Un al treilea convoi de ajutoare a intrat în Fâşia Gaza, după ce în weekend 34 de camioane au traversat Rafah.

Iată cele mai importante evenimente de luni, 23 octombrie, în războiul dintre Israel și Hamas:

  • Ofensiva mortală - Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant ameninţă într-o înregistrare video că Israelul urmează să desfăşoare o ofensivă terestră mortală în Fâşia Gaza: „Cer forțelor terestre să continue să se pregătească de această ofensivă pentru că ea va veni. Ne pregătim în mod minuţios. Va fi un atac mortal. Va fi vorba despre un atac combinat terestru, maritim şi aerian. Făceţi-vă treaba, pregătiţi-vă, vă vom desfăşura”.
  • Forțele terestre ale Israelului au organizat raiduri limitate în Fâșia Gaza peste noapte, anunţă IDF. În plus, forţele aeriene au lovit 320 de "ţinte teroriste" în Gaza în cursul nopţii, inclusiv tuneluri şi "zeci de centre de comandă operaţionale" aparţinând Hamas şi Jihadului Islamic. Al Jazeera scrie că luptătorii Hamas au întâlnit o unitate blindată israeliană (probabil un tanc), care se infiltra în sudul Gazei, la est de Khan Younis, şi ar fi distrus cu succes unele echipamente militare israeliene înainte de a se întoarce la bază.
  • Un al treilea convoi de ajutoare a intrat în Fâşia Gaza, după ce în weekend 34 de camioane au traversat Rafah, a declarat pentru AFP un oficial al Semilunii Roşii egiptene, sub rezerva anonimatului. Numărul camioanelor din convoiul de luni a fost similar cu cel din fiecare dintre aceste zile, au declarat sursele Reuters. ONU cere cel puţin 100 de camioane pe zi pentru cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza lipsiţi de orice bunuri de primă necesitate.
  • În plus, premierul britanic Rishi Sunak a anunțat că Marea Britanie va oferi un nou ajutor pentru Gaza de 20 de milioane de lire sterline, sub orice formă e nevoie: apă, alimente, medicamente sau carburant.
  • Mai multe victime şi ostatici - Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 5.087 de palestinieni au fost uciși în atacurile israeliene, inclusiv 2.055 de copii. IDF are acum confirmarea că 222 de ostatici sunt reținuți de Hamas.
  • Ostatici respinși de Israel? - Hamas susține că a eliberat două femei din motive umanitare şi ca răspuns la o mediere a Qatarului şi Egiptului pentru situaţia ostaticilor, dar Israelul nu a acceptat: „Am decis să le eliberăm din motive umanitare şi din motive de sănătate precară… În ciuda acestui fapt, inamicul a refuzat să le primească vinerea trecută".
  • Încă un român mort - Încă o persoană care avea cetățenie româno-israeliană și locuia în Israel a murit în cele peste două săptămâni de război, a anunțat MAE. Astfel, până la acest moment, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile israeliene, cinci persoane cu dublă cetăţenie israeliano-română, cu domiciliul în Israel, au decedat, şi o persoană este notificată ca fiind ostatic în Fâşia Gaza.
  • 200.000 de rachete și până la 100.000 de luptători - Gruparea militantă Hezbollah are până la 200.000 de rachete și până la 100.000 de luptători, anunță Institutul pentru Studii de Securitate Națională (INSS). Raportul mai susține că stocul de arme este asigurat de Iran. Totuși, grupul primește „sprijin extern” și din partea activiștilor șiiți, inclusiv a celor din Afganistan, Pakistan, Siria și Irak.
  • Hamas plasează lansatoare de rachete lângă școli, moschei, case, clădiri ONU și alte imobile civile, susțin reprezentanții Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). „Hamas pune în pericol direct populația din Gaza, israelienii și comunitatea internațională”, a transmis IDF, care a publicat o hartă cu mai multe obiective militare.
  • 7 spitale închise - OMS precizează că șapte spitale din nordul Gazei au fost forțate să se închidă din cauza pagubelor cauzate de bombardamente, lipsei de energie și provizii sau ordinelor de evacuare israeliene.
  • Luptătorii Hamas au fost instruiți despre cum să producă arme chimice, a declarat președintele israelian Isaac Herzog în cadrul unui interviu acordat Sky News. Forțele israeliene susțin că au descoperit materialul în uniforma unui luptător mort în kibuţul Be'eri, unde se estimează că 20% din cei 1.100 de locuitori au fost uciși sau răpiți. Informațiile nu au putut fi verificate din surse independente.
  • Washingtonul a sfătuit Israelul să amâne preconizata invazie terestră în Gaza pentru a câştiga timp pentru a negocia eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi pentru a permite accesul mai multor ajutoare pentru civilii palestinieni, a relatat New York Times, citând oficiali americani. De asemenea, SUA doresc mai mult răgaz pentru a se pregăti pentru posibilele atacuri ale unor grupuri susţinute de Iran asupra intereselor americane, a relatat ziarul, adăugând că astfel de atacuri s-ar putea înteţi atunci când Israelul îşi va lansa invazia. Săptămâna trecută, trupele americane au fost atacate de trei ori în 24 de ore în Irak
  • Israelul a atacat patru celule Hezbollah în Liban - Forţele armate israeliene au anunţat că au atacat luni dimineață patru celule Hezbollah care operau la graniţa cu Libanul. ”Forţele noastre au atacat infrastructura teroristă a Hezbollah, inclusiv un complex militar şi un post de observare - patru celule Hezbollah care operau la graniţa cu Libanul au fost lovite”, au transmis forţele armate israeliene. Hezbollah a precizat că unul dintre luptătorii săi a fost ucis, fără a oferi detalii.
  • Hezbollah nu va intra imediat în războiul împotriva Israelului, în momentul în care va avea loc intervenţia la sol a trupelor israeliene în Fâşia Gaza, deoarece Hamas poate rezista luni de zile, a declarat ministrul de Externe libanez, Abdallah Bou Habib, care a clarificat că guvernul libanez "nu are niciun control asupra lor (teroriştilor - n.red.)", cu toate că "există mereu dialog".
  • Încă un jurnalist a fost ucis în Gaza - Un jurnalist palestinian care colabora în special cu Radio-France a murit într-un bombardament israelian în Gaza, informează Ouest-France. Roshdi Sarraj, 31 de ani, care îi ajuta pe jurnaliştii de la Radio France, rămăsese în Gaza pentru a relata ce se întâmplă în regiune. Fiica sa de doar un an şi soţia au fost grav rănite. Numele lui Sarraj se adaugă listei din ce în ce mai mare a celor aproximativ zece jurnalişti care au murit deja de la începutul conflictului, "majoritatea, dacă nu toţi, în urma bombardamentelor israeliene", avertizează Reporteri fără Frontiere.
  • Copii traumatizați - Copiii din Gaza au dezvoltat traume severe după 16 zile de bombardamente, afirmă un psihiatru palestinian care relatează că numeroşi copii manifestă convulsii, teamă, comportament agresiv. La rândul său, preşedintele Asociaţiei israeliene de Pediatrie susţine că şi copiii israelieni manifestă un ”tsunami” de simptome de anxietate. Detalii AICI.
  • Macron merge în Israel - Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va merge marţi la Tel Aviv pentru a se întâlni cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat Palatul Elysée. Vizita şefului statului francez are loc la peste două săptămâni de la atacurile mortale ale mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra teritoriul israelian, care au făcut peste 1.400 de morţi, dintre care 30 de cetăţeni francezi. În plus, şapte francezi sunt în continuare daţi dispăruţi.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇