Manifestații pro-palestiniene în mai multe țări din întreaga lume. La Londra au fost peste 100.000 de oameni (Video)

Manifestații pro-palestiniene în mai multe țări din întreaga lume. La Londra au fost peste 100.000 de oameni (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Manifestații pro-palestiniene la care au participat de la câteva sute la sute de mii de oameni au avut loc astăzi în mai multe țări din Europa și din lume. Peste 100.000 de persoane au manifestat la Londra, în timp ce mitinguri au avut loc și în Germania, Irlanda, Italia, Franța, dar și în SUA și Australia. Și în România, astăzi au manifestat câteva sute de persoane în Piața Universității.

Pentru „Palestina liberă”, la Londra

Circa 100.000 de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie pro-palestiniană în centrul Londrei pentru a cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, relatează Reuters.

Scandând "Palestina liberă" şi fluturând steaguri palestiniene, protestatarii au mărşăluit prin Londra înainte de a se aduna pe Downing Street, reşedinţa oficială şi biroul premierului britanic Rishi Sunak.

Poliţia londoneză a estimat la 100.000 numărul persoanelor care au participat la protestul "Marşul Naţional pentru Palestina", organizată de Campania de Solidaritate cu Palestina.

Multe dintre scandările şi bannerele de la protest conţineau sloganuri anti-israeliene, iar un protestatar a ţinut un banner cu fotografiile premierului Sunak, a preşedintelui american Joe Biden şi premierului israelian Benjamin Netanyahu, cu mesajul "Căutaţi pentru crime de război".

ADVERTISING

Poliţia a avertizat înainte de manifestaţie că oricine va arăta sprijin pentru Hamas, organizaţie considerată teroristă şi interzisă în Marea Britanie, va fi arestat, iar orice incident motivat de ură nu va fi tolerat, însă protestul a fost paşnic şi nu au existat informaţii privind arestări.

Palestinian supporters march in London in protest against Israel

Tunisienii critică Parisul

Aproximativ o mie de protestatari s-au adunat din nou sâmbătă în faţa ambasadei Franţei de la Tunis, cerând plecarea ambasadorului şi exprimându-şi sprijinul pentru palestinieni în războiul cu Israelul.

Numeroşi tunisieni critică Parisul pentru că, în opinia lor, sprijină Israelul în războiul său cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Gaza.

Manifestanţii, inclusiv personalităţi politice şi reprezentanţi ai societăţii civile, au mărşăluit prin centrul Tunisului înainte de a merge spre ambasadă, înconjuraţi de un important dispozitiv de securitate. Ei au cerut, de asemenea, incriminarea oricărei normalizări a relaţiilor cu Israelul.

ADVERTISING

15.000 de persoane la Sydney

Manifestații pro-palestiniene se desfășoară sâmbătă în mai multe orașe din întreaga lume. În Europa, pe lângă Marea Britanie, proteste asemănătoare au avut loc în Germania, Italia, Irlanda și în Franța.

Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie pro-palestiniană în oraşul Dusseldorf, vestul Germaniei, în timp ce poliţia a interzis un marş planificat pentru duminică la Berlin, relatează dpa.

Potrivit autorităţilor, circa 5.500 de persoane au ieşit în stradă la Dusseldorf pentru a protesta împotriva bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza lansate ca represalii după atacul din 7 octombrie al grupării islamiste Hamas.

"Împotriva războiului, a violenţei şi agresiunii în Gaza" şi "Pentru pace, dreptate, demnitate umană în Palestina" s-au numărat printre mesajele scrise pe bannerele purtate de manifestanţi, mulţi dintre ei fluturând steaguri palestiniene.     

ADVERTISING

Nu au fost înregistrate incidente violente la protestul desfăşurat în prezenţa unui important dispozitiv de securitate. 

Mai multe manifestaţii pro-palestiniene şi contramanifestaţii au avut loc și în vestul Germaniei, la Köln, Bielefeld şi în alte oraşe.

În Münster, poliţia a anunţat că aproximativ 1.000 de persoane au participat la un marş pro-palestinian. În acelaşi timp, circa 700 de persoane au participat la un miting de susţinere a Israelului.  

În Irlanda, mii de persoane au ieşit în stradă la Dublin în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza şi împotriva acţiunilor Israelului din Gaza.

Protestatarii s-au adunat la Grădina Amintirii înainte de a mărşălui, putând bannere şi steaguri palestiniene, spre Merrion Square.

De asemenea, în Sydney, cel mai mare oraș din Australia, aproximativ 15.000 de persoane au participat la marșul de sâmbătă, au anunțat organizatorii de la Grupul de Acțiune Palestinian. Manifestanții au scandat „Palestina nu va muri niciodată" și au fluturat steaguri palestiniene. Poliția a închis mai multe străzi ale orașului și a păzit zona, în timp ce un elicopter a survolat orașul.

În SUA, sute de protestatari pro-palestinieni au mărşăluit vineri pe străzile din Manhattan, în New York, cel mai recent dintr-o serie de proteste organizate după izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas.

Mai mulţi protestatari au fost arestaţi în timp ce blocau traficul în Midtown East, a anunţat poliţia, care nu a oferit imediat o cifră a persoanelor reţinute sau acuzaţiile formulate împotriva lor.

În oraşul New York au fost organizate numeroase manifestaţii după atacul Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie. Sute de protestatari s-au adunat joi seara în Times Square pentru a cere eliberarea ostaticilor reţinuţi de Hamas.

Sute de persoane au protestat și la București. Manifestația pro-palestiniană a avut loc în Piața Universității, unde au fost montate garduri de protecție și filtre de securitate cu detectoare de metale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇