Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, susţine că, prin măsurile luate, Executivul ”nu a făcut altceva decât să aducă bani suplimentari” la buget, de la companii.
Băncile care vor plăti taxe mai mari au suficiente resurse, iar microîntreprinderile plătesc impozite mai mici decât în alte ţări europene.
”Guvernul României, prin pachetul de măsuri, nu a făcut altceva decât să aducă bani suplimentari de la bănci, de la corporaţiile multinaţionale şi e drept că a fost mult scandal pentru ceea ce înseamnă microîntreprinderi, dar să ştiţi că, pe lângă faptul că 420.000 de microîntreprinderi încă au 1% impozit pe cifra de afaceri, totuşi discutăm şi de un segment de optimizare fiscală.
Ştiţi cât este cifra de afaceri la microîntreprinderi? 250 de miliarde de lei. Ştiţi cât este profitul net înregistrat de microîntreprinderi? 66 de miliarde de lei. Ştiţi cât este impozitul pe care îl datorează bugetului de stat? 2,5 miliarde lei. Dacă acest lucru se pare că este rezonabil, ca 15 miliarde de euro să fie impozitate în ţara românească cu 500 de milioane de euro, unde Dumnezeu în Uniunea Europeană s-a mai întâlnit aşa ceva?”, a afirmat Marcel Boloş, marţi seară, la Antena3.
Întrebat de ce impozitul pe cifra de afaceri pentru companiile petroliere a scăzut faţă de propunerea iniţială, de la 1 la 0,5% din cifra de afaceri, Marcel Boloş a explicat că este vorba despre profituri nete mari pentru care aceste companii plătesc, dar şi cifre de afaceri foarte mari pentru care se pun aceste impozite.
În ceea ce priveşte băncile, care vor plăti un impozit de 2% pe cifra de afaceri pentru o perioadă de doi ani, până la 1 ianuarie 2026, ministrul a explicat: ”600 de milioane de lei este, plătesc 41 de bănci. Împărţim 600 de milioane de lei la 41, să vedeţi cât vine pe o bancă şi dacă vi se pare mult…”.
”Declarațiile politicienilor, act de iresponsabilitate”
Ministrul Finanţelor a vorbit și despre deficitul bugetar de 42,53 miliarde de lei, catalogând drept ”un act de iresponsabilitate” declaraţiile politicienilor care acuză Guvernul că majorează taxe şi impozite, în condiţiile în care datoria publică a ajuns la un nivel ”îngrijorător”.
Boloş a afirmat că deficitul bugetar este ”stabilizat” de trei luni.
”Problema deficitului bugetar s-a dus în datoria publică a României, care a crescut îngrijorător, încât astăzi avem aproape 50% din PIB, adică 800 de miliarde de lei această datorie publică cu costuri ale dobânzii care sunt destul de usturătoare la bugetul public naţional. Eu când am văzut declaraţiile care sunt ale politicienilor totuşi responsabili şi au un cuvânt de spus pe scena politică, acelea în care spui că astăzi pui vina pe Guvern că nu are ce face decât să crească impozite şi taxe, mi se pare un act de mare iresponsabilitate.
Spun cu toată răspunderea. Noi aceste măsuri le-am luat şi le luăm pentru ca să evităm cel mai mare risc pe care îl are România, acela de a nu putea accesa 75 de miliarde de euro”, a afirmat Boloş.
El a subliniat că, în situaţia în care României i se blochează fondurile europene, sunt în pericol proiecte de infrastructură de transport, educaţie, explicând că nu s-ar mai construi reţele de canalizare sau autostrăzi.