Ion Țiriac spune lucrurilor pe nume în ceea ce privește suspendarea de patru ani primită de Simona Halep pentru dopaj

Ion Țiriac spune lucrurilor pe nume în ceea ce privește suspendarea de patru ani primită de Simona Halep pentru dopaj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cunoscutul om de afaceri român Ion Țiriac, fost șef al COSR sau președinte al Federației Române de Tenis, a dorit să vorbească despre această suspendare dură primită de Simona Halep, patru ani în afara tenisului, pentru consumul de roxadustat.

Înainte de a urmări finala turneului WTA 125 de la București, între Sara Errani (36 de ani, 115 WTA) și Astra Sharma (28 de ani, 212 WTA), omul de afaceri a oferit un interviu presei, în care a comentat pe larg pățania Simonei.

El a avut mai multe critici de adresat celor de la ITIA, dar și oamenilor din staff-ul lui Halep, care i-au recomandat acel supliment contaminat: "Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.

ADVERTISING

Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut. Că Simona Halep nu a luat voluntar îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că e o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori. I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că nu eu, ci toți suntem alături de ea, să aibă puțin curaj. Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu... Este un pic cu semne de întrebare. Numărul unu! Eu sunt unul din cei 5-6 care au fost delegați să facem WADA în anii 90. Și cred că e un organism bun dacă se ține de treaba bună, logică și normală. Eu am fost cel care a spus 'chiar dacă un sportiv e ținut de trei cu gura deschisă și al patrulea îi bagă pe gât, e pozitiv!'.

ADVERTISING

Însă, ce argumente sunt? Despre ce vorbim aici? Despre n zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an de zile? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect, ghici ciupercă ce-i!

Halep vs Stephens 2018 Women's final | Roland-Garros Classic Match

Am mai găsit ceva, o altă invenție - pașaportul biologic. Ea, în avionul care o ducea de la Alba la Neagra, în closet și-a schimbat sângele, sau ce a făcut? Dar e în regulă și aia. Dar de ce, în ziua în care au descoperit, nu i-au spus 'Stop! Ești suspect?' Aici nu e vorba de jucat tenis, ci de viața unui individ care, la 13 ani, a hotărât, probabil împreună cu familia, iar apoi singură la 15, să aibă grijă singură de corpul ei, ca să poată juca tenis, și a avut dreptate, bravo! I-am dat curaj întotdeauna. Acum a ajuns în situația de azi", a spus Țiriac, conform celor de la DigiSport.

ADVERTISING

Suspendarea Simonei ar expira la data de 6 octombrie 2026. În acel moment, Halep va avea 35 de ani. Dubla campioană de Grand Slam poate face apel la TAS în termen de 21 de zile.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!