Primăria Constanța a publicat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț potrivit căruia dorește să achiziționeze două toalete automate, racordate la rețelele de utilități publice.
Conform caietului de sarcini, toaletele vor avea design modern și vor putea fi folosite și de persoanele cu dizabilități.
Primăria susține că achiziția face parte din proiectul "Toaletă publică modernă, între necesitate și lux", inclus în procesul de bugetare participativă "Tu decizi pentru Constanța", relatează Info Sud-Est.
Contractul pentru cele două toalete este evaluat la 446.522 lei (fără TVA) și va fi atribuit prin procedură simplificată. Conform specificațiilor tehnice impuse, toaletele trebuie să aibă:
- sistem electric automat pentru deschiderea/închiderea ușii;
- sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea pentru fiecare utilizare;
- sistem de indicare a timpului de utilizare și presemnalizare optică și sonoră a ultimelor minute de utilizare;
- sistem de telecontrol GSM și monitorizare la distanță GPS pentru transmiterea 24/24h a parametrilor de funcționare;
- sistem automat de iluminat cu led pentru consum energetic redus etc.
Primarul Vergil Chițac (PNL) l-a criticat în 2018 pe fostul edil din Constanța, Decebal Făgădău (PSD), pentru WC-urile cumpărate cu 50.000 de euro bucata.
Primăria a plătit atunci aproximativ 3 milioane de euro pentru reabilitarea Parcului Arheologic din oraș. Din această sumă, peste 150.000 de euro s-au cheltuit pentru trei closete publice, de 18 mp fiecare. Astfel, la Constanța, o toaletă publică a ajuns să coste 2.880 euro/mp, fără a mai pune la socoteală dotările interioare care au costat în jur de 20.000 de euro, potrivit sursei citate.