O femeie de 73 de ani, din Sibiu, care s-a infectat cu virusul West Nile, a murit sâmbătă. Numărul persoanelor infectate cu West Nille care au murit de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei (6 iunie) ajunge astfel la 5.
Potrivit DSP Sibiu, simptomele au apărut la jumătatea lunii august. Este vorba despre febră, frisoane, dureri de cap și dezorientare. Femeia a fost internată la ATI.
Autoritățile au făcut o anchetă și au stabilit că pacienta nu a călătorit în zone „cu activitate cunoscută a populației de țânțari sau în alte țări”, informează Mediafax.
Pe 24 august a fost comunicat la DSP Sibiu rezultatul pozitiv pentru setul 1 de probe de laborator, au precizat autoritățile.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie) şi până în 30 august s-au înregistrat 28 de cazuri confirmate de infecţie.
Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 30-39 de ani - 0; 40-49 de ani - 1; 50-59 de ani - 7; 60-69 de ani - 7; 70-79 de ani - 8; ≥ 80 de ani - 5.
Cincisprezece dintre pacienţi sunt bărbaţi, iar 13 femei, 20 sunt din urban şi opt din rural.
Cazurile s-au înregistrat în: București - 7, judeţul Bacău - 1, Bihor - 1, Ilfov - 3, Dolj - 2, Ialomiţa - 1, Iaşi - 2, Prahova - 1, Sibiu - 1, Satu Mare - 1, Galaţi - 3, Olt - 2, Tulcea - 2 şi Vaslui - 1. Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Tulcea.
În perioada menţionată, au fost înregistrate 4 decese, în judeţele: Satu Mare - 1, Ilfov -1, Dolj (1-caz probabil) şi Prahova - 1. La care se adaugă acum cel de la Sibiu.