Nicușor Dan susține că administrația Capitalei are capcane pentru țânțari, în oraș. Rolul lor este să captureze insecte pentru analize din care să reiasă ce specii sunt în București, în fiecare an.
Prin această metodă, administrația a stabilit că țânțarii purtători de West Nile zboară în zona Eroilor și Crângași.
La finalul unei declarații de presă pe care a susținut-o vineri, pe șantierul pasajului Doamna Ghica, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști care este motivul pentru care în acest an tratamentele împotriva țânțarilor au început atât de târziu (în iunie, față de martie, cum ar fi trebuit – n.red.).
Nicușor Dan a precizat că de vină a fost lipsa banilor.
”Erau 7 tratamente. În acest an o să facem 14. Și acum suntem la al 5-lea. Și după cum știți, atât noi cât și Institutul (Cantacuzino – n.red.) avem capcane pentru țânțari care pot spune ce specii trăiesc în anumite zone ale Bucureștiului. Și față de sesizările noastre și de la Institut și de la operatorii noștri, sunt două zone de West Nile - în zona Eroilor, una, și cea de-a două în zona Crângași, am intenstificat acolo.
Să ne înțelegem. Există țânțarul, da? Dar nu există persoane îmbolnăvite, în acest moment, să fim preciși. Monitorizarea este permanentă. Și cât timp populația persistă, tratamentul este intens pe ei”, a precizat Nicușor Dan.
Puteți urmări declarațiile primarului general mai jos, cu începere de la minutul 7.40:
Reamintim că, în acest an, administrația Capitalei a mobilizat târziu și cu mare dificultate Compania Municipală Eco Igienizare SA, cea care trebuie să combată țânțarii adulți și larvele acestora, de pe maluri de lacuri.
Administratorul special al companiei municipale, Bogdan Pascu, a declarat pentru Spotmedia.ro:
”Sunt lacurile din jurul Bucureștiului de unde țânțarii migrează. Nu avem un control aici. Am început o discuție cu Consiliul Județean Ilfov, pentru că aceasta este instituția care poate aduce la aceeași masă cele mai multe primării din jurul Capitalei.
Ne dorim se ne coordonăm acțiunile. Pentru că larvicidarea trebuia făcută pe toate lacurile din jurul Bucureștiului, ca să putem scăpa de țânțari”.
Pascu a menționat că nu își dorea ca Eco Igienizare să aplice tratamente în toate localitățile din Ilfov, ci doar să își coordoneze eforturile cu cei care ar fi putut stropi.
Într-un drept la replică trimis Spotmedia.ro – și pe care vi l-am prezentat integral - Consiliul Județean Ilfov a negat că ar fi primit vreo solicitare de la Eco Igienizare. Și a susținut că a aplicat deja cu seriozitate tratamente împotriva țânțarilor. În plus, CJ Ilfov a transmis că îl va da în judecată pe Bogdan Pascu pentru că acesta ar fi transmis informații false.
CJ Ilfov a postat și pe propria pagină de Facebook acest drept la replică trimis către redacția noastră. În comentariile postate, mai mulți cetățeni au reclamat faptul că sunt localități în care abia mai pot ieși din casă din pricina țânțarilor.
Alții au glumit și au susținut că e posibil ca unii dintre țânțari să fi primit vitamine în loc de insecticid.
Citește și: