Boloș anunță că cererea de plată II din PNRR a primit aviz pozitiv

Boloș anunță că cererea de plată II din PNRR a primit aviz pozitiv
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cererea de plată numărul II din PNRR a primit aviz pozitiv din partea Comitetului Economic şi Financiar (EFC), acesta fiind ultimul pas necesar pentru plata celor 2,7 miliarde euro.

Anunțul a fost făcut, vineri seara, de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

"Comitetul Economic şi Financiar (EFC) a dat aviz pozitiv pentru Cererea de plată numărul 2 din PNRR. Era ultimul pas necesar pentru adoptarea deciziei de către Comisia Europeană privind plata celor 2,7 miliarde euro.

Astfel, ne aşteptăm ca până la sfârşitul acestei luni banii să ajungă în ţară. Reamintesc faptul că depunerea acestei cereri a fost condiţionată de reglementarea unor aspecte cheie pentru România precum decarbonarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocraţiei şi cloud-ul guvernamental", a scris, pe Facebook, Marcel Boloş.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, România este printre primele şapte state la nivelul UE care au depus cererea II de plată, deşi are cel mai complex plan, cu peste 500 de ţinte şi jaloane.

Despre PNRR a vorbit și premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirile de vineri de la Bruxelles cu șefii instituțiilor europene.

”Până la sfârşitul lunii octombrie, Comisia doreşte să închidă negocierile în ceea ce priveşte PNRR şi normal că şi noi dorim să depunem to pachetul, negocierea PNRR, cererea de plată numărul 3 şi Re Power EU. (...) Noi la cererea de plată numărul 3 mai avem o singură reformă de îndeplinit, pensiile speciale, sunt ferm convins că în maxim o săptămână se vor termina şi aceste negocieri”, a spus Ciolacu.

ADVERTISING

Premierul a zis și că ”este foarte posibil să venim cu o lege a pensiilor până la sfârşitul anului. Solicitarea Comisiei este de a închide cât mai mult din inechităţile din interiorul legii pensiilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇