Moartea lui Evgheni Prigojin, al cărui avion s-a prăbuşit miercuri în Rusia, a fost confirmată de expertiza genetică, a anunţat Comitetul de Anchetă rus, duminică.
În urma unor „expertize genetice moleculare”, s-a stabilit că identităţile celor zece victime ale căror trupuri au fost găsite după prăbuşirea avionului „corespund listei” de pasageri şi de membri ai echipajului, printre care figura Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner, a anunţat Comitetul de Anchetă într-un comunicat, citat de agențiile internaționale de presă.
Anchetatorii nu au spus deocamdată nimic despre pistele examinate, neevocând nici teza accidentului, nici pe cea a unei bombe, a unei rachete sol-ar sau a unei erori de pilotaj.
Avionul privat care-l transporta pe Prigojin şi garda sa apropiată s-a prăbuşit miercuri la sfârşitul după-amiezii în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova.
De la presupusa moarte a lui Prigojin în acest accident aviatic au apărut speculaţii privind o posibilă implicare a Kremlinului în prăbuşirea avionului privat care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg. La Washington, Paris, Berlin sau Kiev, înalţi responsabili au dat de înţeles că suspiciunile lor să îndreaptă direct spre Kremlin.
Aceste afirmaţii au fost negate de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care le-a calificat drept o "minciună absolută".