Un incendiu major s-a produs la o hală de mase plastice din zona Dragomirești, județul Dâmbovița.
Locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-Alert, în care li se transmite să ocolească zona și să elibereze căile de acces.
"Incendiu major cu degajări de fum produs la hala de mase plastice din zona Dragomirești. Ocoliți zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități", se arată în mesajul RO-Alert.
Incendiul nu are legătură cu exploziile de la Crevedia.
Potrivit Antena 3, hala de mase plastice se află la aproximativ 150 de metri de un depozit de armament. În Dragomirești se află Uzina de Produse Speciale, o companie înființată în 1981, filială C.N. ROMARM. Aici se produc grenade, amuniție de artilerie și materiale explozibile.
La fața locului au fost trimiși pompieri militari, având în vedere că sâmbătă e nevoie de o intervenție masivă și după exploziile de la Crevedia.