Încă un personaj important dispare în Rusia. Moartea suspectă a „paznicului secretelor" din palatul lui Putin de la Marea Neagră

Încă un personaj important dispare în Rusia. Moartea suspectă a „paznicului secretelor" din palatul lui Putin de la Marea Neagră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Generalul rus din cadrul serviciilor secrete Ghenadi Lopirev, condamnat pentru corupţie în 2017 şi care ispăşea peste nouă ani de închisoare la Colonia Penitenciară nr. 3, în regiunea Reazan (centru), a murit după gratii.

Lopirev, care deţinea informaţii despre construirea unei reşedinţe de lux, la Marea Neagră, a preşedintelui rus Vladimir Putin „s-a îmbolnăvit brusc” şi a fost trimis la un spital local, unde a murit pe 16 august.

Potrivit agenţiei ruse oficiale de presă Tass, Lopirev a fost condamnat după ce a fost găsit vinovat de luare de mită „în sumă de aproximativ şapte milioane de ruble (aproximativ 74.000 de dolari)”.

ADVERTISING

Lopirev a fost condamnat şi cu privire la deţinere ilegală de pistoale şi muniţie, potrivit RIA Novosti, o condamnare anulată în apel.

Generalul şi-a clamat nevinovăţia faţă de toate acuzaţiile formulate împotriva sa.

Avocatul său, Ruslan Zahalujni, declara în timpul procesului publicaţiei ruse RBC că justiţia l-a găsit vinovat de o „fraudă financiară legată de semnarea unor contracte de reparare a unor comunicaţii tehnice” a reşedinţei de vară a lui Putin, Bocearov Rucei, la Soci.

Institutul de Studierea Războiului (ISW) cu sediul la Washington cataloghează „suspectă” moartea lui Lopirev.

ADVERTISING

„Surse interne susţin că Lopirev era «paznicul secretelor» construirii reşedinţei de la Gelendjik, la Marea Neagră, a preşedintelui Putin, supranumită adesea «Palatul lui Putin»”, potrivit ISW.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇