Ziua 542: O rachetă a omorât oamenii care mergeau la biserică, inclusiv o fetiță de 6 ani. Zelenski e în Suedia. Succes pentru manevra Rusiei la cereale

Ziua 542: O rachetă a omorât oamenii care mergeau la biserică, inclusiv o fetiță de 6 ani. Zelenski e în Suedia. Succes pentru manevra Rusiei la cereale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jumătate de milion de oameni – la atât estimează autoritățile americane pierderile Rusiei și Ucrainei până în ziua 542 de război. 300.000 dintre ei sunt militari ruşi uciși sau răniți.

Cel puţin 7 persoane (inclusiv o fetiţă de 6 ani) au fost ucise, după ce o rachetă rusă a lovit piaţa centrală din oraşul ucrainean Cernihiv, din nordul ţării. Oamenii se îndreptau spre biserică pentru a celebra o sărbătoare religioasă când a avut loc atacul.

Ministerul ucrainean al Apărării îi îndeamnă pe cetăţenii de vârstă militară să-şi actualizeze datele la birourile de înrolare în armată şi să îşi "învingă frica", în timp ce contraofensiva de vară a intrat deja în cea de-a treia lună şi în continuare merge greu. Însă premierul Denîs Şmîhal spune că aceasta se desfăşoară ”conform planului” şi înregistrează în fiecare zi victorii: "Am eliberat mai mult de 50% din teritoriile noastre ocupate. Continuăm. În ultimele două luni, am eliberat mai mult de 230 kmp”, spune prim-ministrul aflat la Bucureşti.

Din Rusia, ministrul de Externe Serghei Lavrov afirmă că deţinerea de arme nucleare protejează ţara de ameninţările la adresa securităţii sale, iar Moscova a inclus 54 de cetăţeni britanici pe lista celor care au interdicţie de a intra pe teritoriul său, inclusiv jurnalişti BBC, The Guardian sau The Telegraph, dar şi un procuror de la Curtea Penală Internaţională.

În plus, Vladimir Putin i-a vizitat pe comandantul ''operaţiunii militare speciale'' a Rusiei din Ucraina şi pe alţi comandanţi militari importanţi.

Situaţia pe front

  • O rachetă a lovit centrul orașului Cernihiv - Un bilanţ de şapte morţi şi 110 răniţi a fost anunţat de Ministerul de Interne de la Kiev. Oamenii se îndreptau spre biserică, pentru a celebra o sărbătoare religioasă când a avut loc atacul. Printre morţi este o fetiţă de 6 ani, 12 dintre răniţi sunt copii şi 10 sunt agenţi de poliţie. Ministerul de Interne a declarat, de asemenea, că acoperişul teatrului a fost distrus în timpul atacului. Cernihiv este un oraş cu bulevarde pline de verdeaţă şi biserici vechi de secole, situat la aproximativ 145 km la nord de capitala Kiev. 
  • 6 morţi în explozii din Doneţk - Trei persoane au murit în urma unei explozii în Doneţk, potrivit liderului autoproclamatei republici, Denis Puşilin. Aceştia erau angajaţi ai unei companii de utilităţi publice din districtul Kievsky şi au fost ucişi „ca urmare a detonării unei muniţii cu dispersie neexplodate anterior”. Câteva ore mai târziu, într-un incident separat, un „dispozitiv exploziv neidentificat” s-a detonat pe un şantier din districtul Voroshilovskîi din Doneţk şi a ucis trei muncitori în construcţii.
  • Atacuri de ambele părţi - Rusia a lansat 17 drone în noaptea de vineri spre sâmbătă în încercarea de a lovi regiunile de nord, centrale şi de vest ale Ucrainei. Aviaţia militară ucraineană spune că 15 drone Shahed au fost doborâte. Pe de altă parte, Ministerul Apărării rus a anunţat sâmbătă că forţele sale de apărare aeriană au doborât o rachetă lansată în timpul nopţii de Ucraina asupra Crimeii.
  • Jumătate de milion de oameni morţi sau răniţi în lupte - Așa estimează autoritățile americane pierderile Rusiei și Ucrainei în război, scrie New York Times, care citează oficiali americani. Estimarea se bazează pe imagini din satelit de pe câmpul de luptă, interceptări ale negocierilor, necrologuri și rapoarte oficiale ale autorităților ruse și ucrainene. Potrivit datelor SUA, armata rusă a pierdut deja 300.000 de oameni - aproximativ 120.000 de morți și până la 180.000 de răniți. Pierderile Ucrainei sunt mai mici - 70.000 de morți și până la 120.000 de răniți. Însă armata rusă este de trei ori mai mare ca forțele ucrainene pe câmpul de luptă. Analiștii militari estimează numărul Ucrainei la 500.000 de militari, iar potențialul Rusiei este de 1,3 milioane de luptători.
  • "Trebuie să depăşim această frică" - Ministerul ucrainean al Apărării îi îndeamnă pe cetăţenii de vârstă militară să-şi actualizeze datele la birourile de înrolare în armată şi să-şi "învingă frica", în timp ce contraofensiva de vară a intrat deja în cea de-a treia lună şi în continuare merge greu. Campania, care se bazează pe clipuri video şi mărturii fotografice bine realizate de soldaţi proeminenţi care îşi descriu temerile, urmăreşte să doboare un obstacol major în recrutarea în armată, a declarat ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar. "Suntem cu toţii oameni vii şi cu toţii trebuie să depăşim această frică, pentru a învinge", a spus ea. Ucraina se va confrunta probabil cu provocări în ce priveşte recrutarea, pe măsură ce războiul cu Rusia se apropie de 18 luni încheiate.
  • ”Am eliberat mai mult de 50% din teritoriile noastre ocupate" - În acest context, premierul Ucrainei, Denîs Şmîhal, susţine că acţiunile contraofensive ale armatei sale se desfăşoară ”conform planului” şi înregistrează în fiecare zi victorii. ”Am eliberat mai mult de 50% din teritoriile noastre ocupate. Continuăm. În ultimele două luni, am eliberat mai mult de 230 kmp”, afirmă oficialul ucrainean, aflat la Bucureşti.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Putin s-a dus la comandanţii de pe front - Preşedintele rus i-a vizitat pe comandantul ''operaţiunii militare speciale'' a Rusiei din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, şi pe alţi comandanţi militari importanţi. "Vladimir Putin a avut o întâlnire la cartierul general al grupului operaţiunii militare speciale în Rostov pe Don", a transmis Kremlinul, care nu a oferit informaţii suplimentare şi nici nu e clar unde anume a avut loc întrevederea. Înregistrări video publicate de agenţia de stat rusă RIA îl arătau pe Gherasimov întâmpinându-l pe Putin, aparent în timpul nopţii, şi îl însoţea într-o clădire după o scurtă strângere de mână.
  • Proteste pentru curent - Protestatarii din Mahachkala (capitala Daghestanului, provincie a Rusiei) au reușit să blocheze o autostradă. Cetăţenii sunt supăraţi pentru că autoritățile locale nu pot rezolva rapid problema lipsei de energie electrică. Infrastructura rețelor este foarte uzată, datând din epoca sovietică. Pentru a o reface, sunt necesare cheltuieli mari, iar regimul Putin dă toți banii pe război.
  • Lavrov şi nucleara - Ministrul de Externe Serghei Lavrov afirmă că deţinerea de arme nucleare protejează Rusia de ameninţările la adresa securităţii sale, iar Moscova continuă să reamintească Occidentului necesitatea prevenirii un conflict al puterilor nucleare. Luna trecută, fostul preşedinte Dmitri Medvedev a declarat că Moscova va trebui să folosească arma nucleară, dacă contraofensiva Ucrainei împotriva trupelor ruse va fi un succes.
  • Jurnalişti şi procuror, pe lista neagră - Moscova a inclus 54 de cetăţeni britanici pe lista celor care au interdicţie de a intra pe teritoriul Rusiei. Lista o include acum Lucy Frazer, secretarul de stat al UK pentru domeniile digital, cultură, mass-media şi sport, despre care regimul de la Moscova afirmă că ”promovează izolarea internaţională a Rusiei în domeniul sportului”. Mai apar pe listă jurnalişti de la BBC, The Guardian, The Telegraph, precum şi Karim Khan, procuror la Curtea Penală Internaţională, implicat în emiterea unui mandat de arestare pentru conducerea rusă.
ADVERTISING

Alte informaţii relevante

  • Complot în Polonia - Polonia a descoperit un complot menit să întrerupă transporturile de arme către Ucraina. Serviciile ruse de informații au recrutat un număr de cetățeni ucraineni, în efortul de a perturba fluxul de arme occidentale care trece prin Polonia către Ucraina, scrie Washington Post. Autoritățile poloneze spun că acest complot dejucat a reprezentat cea mai gravă amenințare rusă pentru ţara lor de la începutul invaziei.
  • Fără taxe - Președintele Volodimir Zelenski a semnat două proiecte de lege prin care sunt scutite de taxe dispozitivele de vedere pe timp de noapte, echipamentele de termoviziune, care sunt folosite de armata ucraineană pentru a aduna informații.
  • Zelenski e în Suedia - Preşedintele Ucrainei este sâmbătă în Suedia, pentru a se întâlni cu prim-ministrul Ulf Kristersson, familia regală și alți oficiali, cărora le va mulțumi pentru sprijinul acordat ţării sale. El a scris într-o postare pe Telegram: "Sarcina noastră principală este întărirea luptătorilor ucraineni pe teren și pe cer, dezvoltarea cooperării bilaterale, în special în industria de apărare, integrarea europeană a Ucrainei și securitatea comună în spațiul euro-atlantic".
  • Volodimir Zelenski cere Suediei avioane de vânătoare
  • Avioane de luptă pentru Crimeea - Volodimir Zelenski a cerut, în cursul vizitei în Suedia, furnizarea de avioane de vânătoare de tip Gripen, în cadrul eforturilor Kievului de continuare a contraofensivei din sud-estul ţării. Am vorbit despre posibila livrare de avioane de vânătoare Gripen, a susţinut Zelenski, potrivit publicaţiei Die Welt, după întâlnirea pe care a avut-o la Stockholm cu premierul Suediei, Ulf Kristersson.
  • Succes pentru manevra Rusiei la cereale - Eforturile Kremlinului de a paraliza livrările de produse alimentare ale Ucrainei au succes, o treime din exporturile de cereale ale ţării fiind suprimate de când au fost blocate efectiv porturile sale de la Marea Neagră, luna trecută, transmite Bloomberg. Pe de altă parte, în toată Ucraina, 44 de depozite de cereale au fost afectate de atacuri cu rachete de când Rusia și-a lansat invazia, potrivit Ministerului Apărării al Marii Britanii. Atacurile au escaladat după ce Rusia a părăsit acordul pentru cereale la Marea Neagră, lansând mai multe lovituri la Odesa și Nikolaiev. Scăderea exporturilor de cereale ale Ucrainei marchează un obstacol major pentru economia ţării, dar şi securitatea alimentară la nivel global.
  • Crime de proporții istorice - Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe spune că invadarea Ucrainei de către Rusia lasă în urmă "crime de război de proporţii istorice comparabile doar cu cele din al Doilea Război Mondial", transmite sâmbătă EFE. Borell mai spune că preşedintele rus Vladimir Putin îşi sacrifică poporul şi armata pentru supravieţuirea sa personală şi politică". El apreciază și că China este un adevărat actor geopolitic, în timp ce Rusia este ca o benzinărie al cărei proprietar deţine bomba atomică.
  • Rusia nu vrea schimb cu SUA - Rusia a respins sâmbătă un posibil schimb de cetăţeni americani reţinuţi sau închişi pentru spionaj în această ţară cu hackeri ruşi deţinuţi de SUA, calificând informaţiile despre un astfel de schimb drept "speculaţii" ale mass-media, transmite EFE.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇