Insulele idilice ale Greciei sunt invadate de turiști, însă sistemul lor medical este copleșit. Mai multe persoane au murit în ultima perioadă pentru că ambulanțele nu mai fac față solicitărilor.
Faceți tot posibilul să nu apelați la serviciile medicale în perioada sejurului în Grecia, este sfatul pe care îl oferă Politico, analizând criza sistemului sanitar din această țară. Moartea unei adolescente însărcinate și a copilului ei nenăscut sunt doar ultimele din cele nouă decese cauzate în această vară de lipsa ambulanțelor și a personalului medical, o serie neagră care a debutat înaintea valului de incendii devastatoare.
Unele spitale din insule nu au medici generaliști permanenți, depinzând în totalitate de personalul care vine din Grecia continentală ca să lucreze pe perioade scurte contra unor bonusuri.
Serviciile de ambulanță sunt într-o stare și mai proastă. Pe multe insule din arhipelagurile Ciclade și Dodecanez există doar o ambulanță disponibilă 24 de ore din 24. Iar aceasta nu e o problemă întâlnită numai în insule: Atena, cu o populație de peste trei milioane de locuitori în zona metropolitană, are aproximativ 50 de ambulanțe, deși ar fi nevoie măcar de 85-90.
Cele mai multe centre de îngrijire de pe micile insule din Marea Egee abia mai fac față solicitărilor din cauza numărului mic de medici care trebuie să lucreze în fiecare zi. Chiar și în locurile unde statul decide să angajeze mai mulți situația rămâne nerezolvată pentru că personalul refuză să se mute pe insule, unde traiul a devenit prea scump din cauza dezvoltării turismului. Acest lucru pune presiune pe sistemul medical de urgență.
"Trebuie să reorganizăm din temelii serviciul de ambulanță, întrucât sunt lacune uriașe în toată țara", a declarat pentru publicația citată Giorgos Mathiopoulos, președintele serviciului de ambulanță din Grecia (EKAV).
O insulă cu peste un milion de turiști are o singură salvare
În iunie, o femeie în vârstă de 63 de ani din insula Kos a murit în timp ce era transportată cu o camionetă la un spital local după ce a leșinat. Singura ambulanță de pe insulă fusese deja alocată altei urgențe.
Pentru ca o ambulanță să poată opera non-stop e nevoie de 11 persoane. Kos, o insulă cu 40.000 de locuitori care găzduiește peste un milion de turiști în timpul verii, are trei ambulanțe noi, însă numai una este funcțională, întrucât există doar 10 paramedici. Doi dintre aceștia se vor pensiona anul viitor.
La câteva zile după acest incident, o tânără de 19 ani însărcinată în luna a opta a murit într-o suburbie din Atena după ce a așteptat peste cinci ore o ambulanță și a sunat de 20 de ori la Salvare. Copilul pe care urma să-l nască a murit și el.
De atunci, cel puțin alte șase persoane au murit în întreaga țară din cauza deficitului de ambulanțe. O femeie de 78 de ani și-a pierdut cunoștința în timp ce înota, în Lesbos. Paramedicii au ajuns după două ore la fața locului și tot ce au mai putut face a fost să constate că inima femeii s-a oprit.
În urma criticilor provocate de aceste decese, guvernul a trimis pompieri, personal militar și șoferi din cadrul autorităților publice pentru a suplini deficitul de oameni din zonele turistice.
Serviciul de ambulanță și medicii protestează față de decizie, catalogând-o drept "o căutare neștiințifică de soluții rapide". Ei consideră că trimiterea de personal necalificat în situațiile de urgență poate fi periculoasă pentru pacienți care au nevoie de tratament la fața locului.
Turiștii dau năvală pe insule, medicii se feresc de ele
Premierul conservator Kyriakos Mitsotakis, reales la 25 iunie, a promis că va reforma sistemul de sănătate, pe care îl consideră o prioritate națională, urmând să angajeze aproximativ 10.000 de cadre medicale, inclusiv 800 de șoferi de ambulanță și 250 de paramedici pe motociclete.
Confederația Salariaților din Spitalele Publice (POEDYN) susține, însă, că aceste angajări sunt insuficiente și vor acoperi doar posturile cadrelor care s-au pensionat. Conform sindicaliștilor, în jur de 10.000 de angajați au părăsit sistemul sanitar în ultimii doi ani și jumătate, iar alți 5.000 vor pleca în 2023.
Problema nu se rezumă la bani: puțini doctori sau angajați ai serviciului de ambulanță sunt dispuși să lucreze pe insule. Singurii doi medici generaliști de la spitalul din Kos și-au dat demisia în 2021. Spitalul se bazează acum pe personalul temporar în timp ce încearcă să-i înlocuiască, dar până acum nu a aplicat nimeni. Aceeași situație și pentru posturile de medic pediatru și radiolog.
Multe zone rurale din țări europene dezvoltate, precum satele izolate din Franța sau din zonele nordice ale Suediei, se confruntă cu un deficit de cadre medicale, dar în Grecia situația e diferită. Pe cât de idilice pot părea insulele pentru turiști, acest stil de viață nu este la îndemâna cadrelor medicale. Localnicii preferă să închirieze casele pe termen limitat dar mai scump decât să încaseze o sumă mai mică dar pe termen lung unui medic sau unei asistente.
La finalul lunii iunie, singurul cardiolog de la spitalul din Kos a protestat în curtea instituției. "Am ajuns la limită, am nevoie de ajutor", a scris el pe un banner. Lucrase 28 de zile la rând după ce din luna mai a rămas singurul cardiolog de pe insulă.
Epuizarea este principalul motiv de demisie invocat de medicii de pe insule. Federația Asociațiilor Doctorilor din Spitale (OENGE) a transmis că situația "evoluează acum spre colapsul operațional al multor spitale din regiune și al secțiilor spitalelor din orașele mai mari".
"Aceste lucruri nu sunt permise într-o lume civilizată, într-o țară europeană, într-o destinație turistică. Sunt necesare o recrutare permanentă și soluții permanente", a spus Theodosis Nikitaras, primarul insulei Kos.
T.D.