O celebră cabană din Suedia s-a închis, după ce un virus necunoscut a făcut ravagii printre turiști

O celebră cabană din Suedia s-a închis, după ce un virus necunoscut a făcut ravagii printre turiști

O cabană foarte populară de pe cel mai înalt vârf al Suediei a fost nevoită să se închidă temporar, după ce un virus stomacal necunoscut s-a răspândit rapid printre turiști.

Cabana montană STF Kebnekaise, care se află la poalele masivului Kebnekaise de 2.096 m, a băgat în carantină câțiva oaspeți care s-au îmbolnăvit în ultimele zile. Apoi, a decis să ia o măsură mai drastică, după ce virusul a fost detectat și la excursioniștii care doar campau în zonă, scrie The Guardian.

Toți vizitatorii au părăsit cabana, cu excepția a doi clienți care erau prea bolnavi pentru a călători duminică, așa că au mai rămas peste noapte.

ADVERTISING

Natura exactă a bolii nu a fost încă stabilită. „Nu știm cum a început, dar cumva cineva de la cabana montană a avut o boală de stomac și s-a răspândit”, a declarat Maria Persson, director operațional la stația montană STF Kebnekaise.

„Nu am avut atât de multe cazuri la cabană, dar am auzit despre mult mai multe cazuri în rândul oamenilor care campează în zonă, așa că am decis să închidem câteva zile pentru a preveni răspândirea în continuare.”

Cabana are 220 de paturi, un restaurant și un magazin.

ADVERTISING

Pentru a încerca să oprească răspândirea virusului, asociația turistică suedeză a sfătuit drumeții cu privire la practicile uşuratului în natură: să meargă la cel puţin 100 de metri de potecă sau orice case/cabane și cursuri de apă pentru a-şi face nevoile într-o groapă săpată chiar de ei, pe care la final să o şi acopere.

„Chiar și în situațiile în care nu avem o boală care se răspândește, recomandăm oamenilor să meargă la 100 de metri distanţă de potecă și de orice curs de apă, astfel încât fecalele lor să nu ajungă în apă. Sperăm ca oamenii să facă ceea ce recomandăm”, spune Maria Persson.

ADVERTISING

Cabana montană STF Kebnekaise, unde oaspeții își fac singuri patul și curăţenie în propria cameră, a fost complet rezervată aproape în fiecare seară în acest sezon, înainte să apară virusul.

Acum va fi complet igienizată și este de așteptat să se redeschidă joi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇