Un tânăr de 23 de ani a fost omorât, sâmbătă seara, pe o stradă din Sibiu. Cel care este suspectat că a comis crima (56 de ani) a fugit de la locul faptei, dar a fost găsit și reținut mai târziu de polițiști. Și la Mangalia, într-un parc, a fost găsit cadavrul desfigurat al unei fete. Avea 18 ani, iar suspecta este o fată tot de 18 ani.
Crima din Sibiu a avut loc în jurul orei 22:00, pe strada Henri Coandă. Potrivit martorilor, citați de Ora de Sibiu, un scandal spontan s-a iscat între mai mulți bărbați care consumaseră alcool, iar unul dintre ei l-a lovit pe altul cu un obiect dur, care ar fi o rangă. Bărbatul acuzat că a comis crima a fugit de la locul faptei.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 22:00, prin apel 112. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, precum şi medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu.
S-a constatat că victima este un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu.
"Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, iar din primele investigaţii efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat şi prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima", informează IPJ Sibiu.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.
Cadavrul unei minore, cu urme de violență, găsit într-un parc din Mangalia
Și în Mangalia a avut loc un incident violent. Cadavrul unei fete a fost găsit, duminică, într-un parc, pe trupul neînsufleţit fiind observate urme de violenţă. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă.
IPJ Constanța informează că la data de 6 august a.c., în jurul orei 05:30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că trupul neînsuflețit prezenta urme de violenţă.
Unii localnici povestesc că fata este aproape imposibil de recunoscut, fiind desfigurată.
După primele cercetări, anchetatorii au stabilit că fata găsită moartă în parc are 18 ani şi este din Vaslui. Urmele de violenţă de pe trupul său au demonstrat că a fost omorâtă, fiind găsită şi o persoană suspectată de comiterea faptei. Aceasta a fost prinsă şi dusă la audieri. Este tot o fată de 18 ani.
„A fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui. Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, a informat IPJ Constanța.
Potrvit unor surse citate de televiziunile de știri, cele două erau prietene și lucrau la un hotel din Saturn. Ele locuiau în aceeași cameră de hotel și s-ar fi certat pentru că victima își înșela iubitul, iar colega de cameră trebuia să mintă pentru ea.