Vești bune în lupta cu Alzheimer. Un nou vaccin și un test sangvin de depistare la domiciliu

Vești bune în lupta cu Alzheimer. Un nou vaccin și un test sangvin de depistare la domiciliu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alzheimer afectează în prezent între 50 şi 70% dintre pacienţii cu demenţă la nivel mondial. Aşa încât un test de depistare precoce sau un vaccin ar fi mai mult decât binevenite.

Iată că un nou vaccin care vizează celulele inflamate ale creierului asociate cu boala Alzheimer ar putea preveni sau modifica evoluţia bolii.

În plus, o companie farmaceutică a lansat luni primul test sangvin care se adresează direct consumatorilor finali (se face la domiciliu) pentru a detecta nivelurile anormale de beta-amiloid, o proteină care joacă un rol cheie în declanşarea maladiei Alzheimer şi care apare cu mai mulţi ani înainte de manifestarea primelor simptome de demenţă.

Nou vaccin pentru Alzheimer

Noul vaccin este abia în cercetări preliminare, care au fost prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice în domeniul ştiinţelor cardiovasculare ale Asociaţiei Americane a Inimii, reuniune care are loc în Statele Unite, între 31 iulie şi 3 august 2023

ADVERTISING

Până acum, cercetătorii de la facultatea de medicină din Tokyo au dezvoltat un vaccin pentru a elimina celulele senescente care exprimă glicoproteina asociată senescenţei (SAGP) – un vaccin senolitic care a îmbunătăţit diverse boli legate de vârstă, inclusiv ateroscleroza şi diabetul de tip 2 la şoareci.

Un alt studiu a constatat, de asemenea, că glicoproteinele SAGP sunt foarte bine exprimate în celulele gliale la persoanele cu boala Alzheimer.

Pe baza constatărilor din aceste studii, cercetătorii au testat acest vaccin la şoareci pentru a viza celulele supraexprimate de SAGP în vederea tratării bolii Alzheimer, scrie News.ro.

„Noul test de vaccin realizat în cadrul studiului pe şoareci indică un posibil mod de prevenire sau de modificare a cursului bolii. Provocarea viitoare va fi obţinerea unor rezultate similare la om”, a declarat autorul principal al studiului, Chieh-Lun Hsiao, doctor în ştiinţe şi cercetător post-doctoral în cadrul departamentului de biologie şi medicină cardiovasculară la universitatea Juntendo din Tokyo.

ADVERTISING

„Dacă vaccinul s-ar dovedi de succes la oameni, ar fi un mare pas înainte în direcţia întârzierii progresiei bolii sau chiar a prevenirii acestei afecţinui”, a mai spus el.

În acest studiu, echipa de cercetare a creat un model de şoarece cu boala Alzheimer care imită un creier uman şi simulează patologia bolii indusă de beta-amiloid.

Pentru a testa eficacitatea vaccinului SAGP, şoarecii au fost trataţi cu un vaccin de control sau cu vaccinul SAGP la vârsta de două şi patru luni.

De obicei, persoanele aflate în stadiul final al bolii Alzheimer nu au anxietate, ceea ce înseamnă că nu sunt conştiente de lucrurile din jurul lor.

Şoarecii care au primit vaccinul au prezentat semne de anxietate, ceea ce înseamnă că au fost mai conştienţi de lucrurile din jurul lor – un semn despre care cercetătorii spun că ar putea indica o diminuare a bolii.

În plus, mai mulţi biomarkeri inflamatori ai bolii Alzheimer au fost, de asemenea, reduşi.

ADVERTISING

În cazul bolii Alzheimer, grupuri de proteine cerebrale numite peptide beta amiloid se aglomerează formând plăci care se adună între neuroni şi perturbă funcţia celulară, potrivit National Institute on Aging, o divizie a Institutului Naţional de Sănătate (NIH) din Statele UNite.

Problemele vasculare pot duce, de asemenea, la ruperea barierei hemato-encefalice, care protejează de obicei creierul de agenţii nocivi, şi permite în acelaşi timp accesul glucozei şi al altor factori necesari.

O barieră hemato-encefalică care funcţionează defectuos împiedică atât glucoza să ajungă la creier, cât şi  eliminarea beta-amiloidului şi a proteinelor toxice, ceea ce duce la inflamaţii cronice şi la evoluţia bolii Alzheimer.

„Studiile anterioare care au folosit diferite vaccinuri pentru a trata boala Alzheimer pe modele de şoareci au avut succes în reducerea depozitelor de plăci amiloid şi a factorilor inflamatori, însă ceea ce face ca studiul nostru să fie diferit este faptul că vaccinul SAGP a modificat, de asemenea, comportamentul acestor şoareci în bine”, a declarat Hsiao.

Test de Alzheimer la domiciliu

Pe de altă parte, compania Quest Diagnostics a lansat luni primul test sangvin care se adresează direct consumatorilor finali pentru a detecta nivelurile anormale de beta-amiloid, o proteină care joacă un rol cheie în declanşarea maladiei Alzheimer şi care apare cu mai mulţi ani înainte de manifestarea primelor simptome de demenţă, informează Reuters, citată de Agrepres.

Noul test, comercializat la preţul de 399 de dolari şi denumit AD-Detect, foloseşte aceeaşi tehnologie ca testul sangvin lansat de aceeaşi companie americană la începutul anului 2022 pentru a fi folosit de medici.

"Unul dintre avantajele de a avea un test de depistare a proteinei beta-amiloid este acela că te ajută să afli, potenţial cu mai mulţi ani înainte de a fi simptomatic, dacă prezinţi riscul de a dezvolta Alzheimer", a declarat Michael Racke, directorul departamentului de dispozitive medicale neurologice din cadrul companiei Quest Diagnostics.

Anunţul de luni a fost făcut la scurt timp după ce Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a decis la începutul lunii iulie să acorde o autorizaţie deplină medicamentului Leqembi, dezvoltat de Eisai şi partenerul său Biogen, care elimină proteinele beta-amiloid din creier şi care a demonstrat că încetineşte progresia maladiei Alzheimer la pacienţii aflaţi în stadii timpurii ale bolii.

Un tratament similar dezvoltat de Eli Lilly, denumit Donanemab, este analizat în prezent de experţii de la FDA.

Înainte de dezvoltarea acestor două medicamente, tratamentele concepute împotriva Alzheimer vizau doar simptomele, nu şi cauza bolii.

Testul pentru consumatori dezvoltat de Quest Diagnostics se adresează adulţilor de peste 18 ani care suferă din cauza unor pierderi uşoare de memorie sau prezintă un istoric familial marcat de Alzheimer şi care vor să îşi cunoască propriul risc de a dezvolta această boală.

Utilizatorii trebuie să plătească mai întâi acest test pe site-ul companiei Quest Diagnostics. Apoi, reprezentanţii companiei stabilesc o programare la un doctor, prin videoconferinţă, iar acesta va plasa comanda în numele lor. Dacă testul iese pozitiv, consumatorii vor fi contactaţi de un doctor dintr-o reţea medicală independentă pentru a discuta despre următorii paşi şi, potenţial, pentru a împărtăşi rezultatele cu alţi medici, a precizat firma americană.

Testul dezvoltat de Quest Diagnostics, creat şi verificat într-un singur laborator, nu a trecut prin nicio procedură de verificare din partea FDA. În general, această agenţie americană nu verifică astfel de teste atât timp cât ele sunt prescrise de un furnizor de servicii medicale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇