Vlad Chiricheș (33 de ani) a fost prezentat oficial, vineri, la FCSB în cadrul unei conferințe de presă.
Chiricheș s-a întors la FCSB după 10 ani petrecuți în străinătate, iar la conferința de presă de prezentare a ținut să dea o replică specialiștilor care l-au pus sub semnul întrebării din cauza problemelor fizice pe care le-a avut în ultimul an.
Fundașul central care a semant un contract pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă unul, a răbufnit în fața jurnaliștilor.
"Aş fi vrut să vorbesc despre acest aspect, că am văzut în ultimele săptămâni nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă şi cu o uşoară răutate. Să fiu numit pacient, multe altele…
E prea mult şi la ce am făcut eu ca sportiv pentru fotbalul românesc aş fi meritat mai mult respect. Ăsta e sportul, mereu am încercat să mă pregătesc la 100%, dar au fost momente când corpul meu a cedat.
Acum sunt într-o formă foarte bună, lucrez cu cei mai buni preparatori şi sper să mă ţină cât mai mulţi ani. Foarte mult au contat Tommy Neubert şi Ovidiu Kurti. Săptămâna asta a fost intensă şi am lucrat bine, nu mă dezic de cum sunt eu, nu-mi place să mă dau la o parte.
Aş vrea prin evoluţiile mele să le demonstrez că au greşit în ceea ce au spus. Mulţi au spus că nu poţi face treabă dacă te întorci", a declarat Vlad Chiricheş.