86 de migranți salvați în Canare, dar sute sunt în continuare dispăruți

86 de migranți salvați în Canare, dar sute sunt în continuare dispăruți

86 de migranţi veniţi din ţări ale Africii sub-sahariene au fost salvaţi, luni, la bordul unei ambarcaţiuni în largul Insulelor Canare, a indicat serviciul spaniol de salvare maritimă.

Un avion trimis de salvatori estimase iniţial că numărul de persoane aflate la bordul acestei ambarcaţiuni ar putea fi de „aproximativ 200” şi că, prin urmare, părea să corespundă unui vas căutat în aceeaşi zonă, după ce a părăsit acolo Senegalul în urmă cu aproape două săptămâni, notează AFP.

„Încă nu o putem confirma 100%, dar este posibil să fie acelaşi”, a subliniat Salvamento Maritimo, serviciul spaniol de salvare maritimă, care a recunoscut în cele din urmă că a greşit în estimarea sa.

„Numărul (de aproximativ 200) pe care l-am dat mai devreme provenea de la avionul” care a localizat ambarcaţiunea, „dar este dificil pentru un mijloc aerian să determine numărul exact de persoane”, a explicat o purtătoare de cuvânt.

Situaţia a rămas confuză şi, chestionată de AFP, această purtătoare de cuvânt nu a putut indica dacă o altă ambarcaţiune se afla în derivă în aceeaşi zonă cu aproximativ 200 de persoane la bord.

Migranţii salvaţi luni sunt 80 de bărbaţi şi 6 femei. O navă de salvare pe mare i-a adus la mal pe insula Gran Canaria, unde au fost primiţi de angajaţi ai Crucii Roşii care le-au acordat îngrijiri medicale, a constatat un fotoreporter al AFP.

Potrivit ONG-ului Caminando Fronteras, care îşi obţine informaţiile din apeluri de la migranţi sau de la rudele acestora, o ambarcaţiune a plecat pe 27 iunie din Kafountine, un mic oraş de coastă din sudul Senegalului, situat la aproximativ 1.700 de kilometri de coasta Insulelor Canare, cu aproximativ 200 de persoane la bord.

ADVERTISING

Dispăruţi în drum spre Tenerife

Potrivit ONG-ului, alte două ambarcaţiuni care au părăsit Senegalul pe 23 iunie sunt şi ele date dispărute, cu aproximativ 120 de persoane la bord în total. Una transporta aproximativ 65 de persoane, iar cealaltă avea între 50 şi 60 de persoane la bord, a declarat pentru Reuters Helena Maleno de la organizaţia Walking Borders.

Toate cele trei ambarcaţiuni au plecat din Kafountine, în sudul Senegalului, care se află la aproximativ 1.700 de kilometri de Tenerife, una dintre Insulele Canare.

"Familiile sunt foarte îngrijorate. Sunt în jur de 300 de persoane din aceeaşi zonă a Senegalului. Au plecat din cauza instabilităţii din Senegal", a declarat Maleno.

Insulele Canare, aflate în largul coastei Africii de Vest, au devenit principala destinaţie pentru migranţii care încearcă să ajungă în Spania, un număr mult mai mic încercând, de asemenea, să traverseze Marea Mediterană pentru a trece în Spania continentală.

ADVERTISING

Vara este perioada cea mai aglomerată pentru toate tentativele de traversare.

Ruta de migraţie atlantică, una dintre cele mai mortale din lume, este folosită de obicei de migranţii din Africa subsahariană.

Cel puţin 559 de persoane - inclusiv 22 de copii - au murit în 2022, în încercările de a ajunge în Insulele Canare, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇