Firea acuză DSP București că nu îi dă aviz ca să obțină fonduri europene în lupta cu COVID-19

Firea acuză DSP București că nu îi dă aviz ca să obțină fonduri europene în lupta cu COVID-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a acuzat, luni, Directia de Sanatate Publica Bucuresti, că nu îi dă un aviz pentru a putea accesa fonduri europene necesare în lupta cu COVID-19.

„Vă amintiți instituția care nu a răspuns zile întregi la telefoanele disperate ale românilor, zeci de ore, o instituție care i-a ignorat pe cetățenii din această țară?

Ei bine, nu era suficient ce s-a întâmplat în aceste luni de pandemie. Iată că acum din cauza DSP București, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, se vor putea pierde sume importante din fonduri europene, 25 de milioane de euro.

ADVERTISING

Pe scurt. În luna aprilie, în generozitatea sa, Ministerul Sănătății a anunțat că toate cheltuielile autorităților locale în lupta cu COVID-19 vor fi decontate ori de la Guvern, ori din fonduri europene.

Am realizat foarte multe proiecte, acestea au fost validate, dar de trei luni de zile sunt blocate din cauza unui banal aviz din partea DSP.

Din cauza unui simplu aviz din partea doamnei director numită politic nu se pot atrage cele 25 de milioane de euro”, a declarat Firea într-o intervenție pe Facebook.

ADVERTISING

La ce sunt necesari banii

Edilul a explicat că din aceste sume se pot achiziționa aparate, echipamente, materiale sanitare pentru cele trei spitale COVID din Capitală, unde s-au tratat nu numai pacienți din București.

„Primăria Capitalei nu a așteptat fondurile de la Guvern, am cheltuit până acum 15 milioane de euro în lupta cu COVID-19. Dar am tăiat de la alte cheltuieli pentru a face față situației pandemice si pentru a veni în întâmpinarea pacienților și medicilor.

Probabil că se dorește să ajungem în colaps și să nu mai avem echipamente, aparatură, materiale sanitare. Vă garantez că nu se va întâmpla așa ceva, dar repet:

ADVERTISING

Din moment ce toate țările luptă să atragă cât mai mulți bani europeni, aici în București din cauza unui simplu aviz din partea DSP nu se pot atrage aceste fonduri despre care vorbește toată lumea, care pot fi atrase imediat”, a continuat ea.

Apel către Tătaru

Firea a făcut apel la ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, să îi ofere un răspuns.

„Stăm toți în pixul unei doamne de la DSP, repet, această instituție care i-a chinuit pe români în întreaga țară. Mă aștept ca astăzi să primim răspuns de la Guvern care să înțeleagă că e în interesul tuturor românilor care au nevoie de investiții în sănătate. Sunt bani la care contribuim.

De ce nu putem să îi atragem? Din cauza unui funcționar numit politic?”, a încheiat edilul.

Nu este prima dată când primarul general atacă DSP București. În august, ea a criticat dur decizia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, de a pune un militar la conducerea DSP București.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇