Câtă Cola Zero poți să bei și de unde apare un risc. Ce spune medicul Rafila

Câtă Cola Zero poți să bei și de unde apare un risc. Ce spune medicul Rafila
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul Alexandru Rafila a explicat că un consum moderat de produse care conţin Aspartam nu este nociv, el arătând că „nimeni nu autorizează un produs care este cancerigen în cantităţi mici”.

Ministrul Rafila a subliniat că nu recomandă nimănui consumul de băuturi cu conţinut ridicat de zahăr sau îndulcitori, pentru că acestea au şi alţi aditivi.

„În general, sunt foarte multe substanţe care sunt utilizate şi în industria alimentară e un îndulcitor care e foarte larg utilizat, le găsiţi inclusiv ca microcomprimate pe care le puteţi utiliza dvs, acasă, ca să îndulciţi o cafea sau un ceai.

ADVERTISING

Dar aceste produse sunt periculoase dacă sunt consumate în cantităţi extrem de mari. La un consum obişnuit de astfel de... bei jumătate de litru pe zi, sau maxim un litru, nu sunt probleme”, a afirmat Alexandru Rafila, sâmbătă, la Prima TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că oamenii care consumă mult ceai sau multă cafea în care pun multe comprimate cu Aspartam pot avea probleme digestive, precum scaun diareic ori greaţă. 

„Orice exces duce la o astfel de situaţie, dar vă daţi seama că nimeni nu autorizează un produs care este cancerigen în cantităţi mici.

ADVERTISING

Aşa şi fumatul. Este cancerigen. Multă lume fumează. E o problemă legată de exces care se poate referi la alcool, la Aspartam. Cantitatea contează şi trebuie să limităm.

Oricum eu nu recomand în niciun fel consumul de astfel de băuturi care au conţinut ridicat de zahăr sau chiar de îndulcitori, nu cred că este o idee bună, pentru că mai au şi foarte multe alte substanţe, aditivi... partea naturală a produsului este destul de limitată”, a adăugat medicul.

Aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali din lume, urmează să fie inclus pe lista substanțelor ce pot cauza cancer.

ADVERTISING

Aspartamul, care se găsește, printre multe alte produse, în unele băuturi dietetice ale companiei Coca-Cola sau în gume de mestecat, va fi declarat în iulie ca „substanță posibil cancerigenă pentru oameni” de către Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), au spus două surse pentru Reuters.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇