Putin, prima baie de mulțime după trei ani. Vrea să arate cât e de iubit, în ciuda revoltei Wagner (Video)

Putin, prima baie de mulțime după trei ani. Vrea să arate cât e de iubit, în ciuda revoltei Wagner (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o baie de mulţime în cursul unei vizite în republica rusă Daghestan – o scenă surprinzătoare la mai puţin de o săptămână de la o efemeră rebeliune a grupării paramilitare ruse Wagner -, surprinsă în numeroase înregistrări video şi imagini, publicate de presa rusă, un lucru neobişnuit în cazul liderului de la Kremlin.

Vladimir Putin apare în aceste imagini înconjurat de gărzi de corp, apropiindu-se, noaptea, de o mulţime compactă de câteva zeci de persoane care-l aclamă, într-o piaţă din capitala regională Derbent.

Putin mingles with people on Dagestan visit

”O, Doamne, mamă, fă-mi o poză”

În momentul în care ajunge la grup, o mulţime de mâini, iluminată de bliţurile telefoanelor, se ridică pentru a-l atinge.

ADVERTISING

Putin prinde şi strânge unele dintre mâini.

”O, Doamne, mamă, fă-mi o poză, te implor, te rog”, strigă o tânără din mulţime, potrivit unei transcrieri pe canalul Telegram al Zvezdanews - o publicaţie cu legături cu Ministerul rus al Apărării.

Vladimir Putin o scoate, atunci, pe spectatoare din mulţime pentru a se poza împreună şi chiar o sărută pe cap.

El schimbă, apoi, câteva vorbe cu alte persoane.

Prima baie de mulţime din ultimii trei ani

Este pentru prima oară când presa difuzează imagini cu o baie de mulţime a preşedintelui rus de la începutul războiului din Ucraina.

ADVERTISING

Ultima baie de mulţime a fost difuzată de presă în februarie 2020, la o întâlnire cu o mulţime din Sankt Petersburg. La acea întâlnire, el a fost luat la întrebări despre probleme legate de costul vieţii.

”Dar de ce nu le rezolvaţi?”, îl repezea o femeie, în mod total neobişnuit faţă de banalele discuţii plate, elogioase şi artificiale cu persoane prezentate drept ruşi de rând.

Această nouă baie de mulţime ridică întrebări, în contextul în care mai mulţi observatori şi personalităţi politice - inclusiv preşedintele francez Emmanuel Macron - vorbesc despre o izolare tot mai mare a liderului de la Kremlin, de la începutul pandemiei Covid-19.

ADVERTISING

”A devenit cu adevărat paranoic de când cu Covid-19. Este complet izolat şi nu mai vede pe nimeni”, declara fostul spion rus Serghei Jirnov, într-un interviu acordat Radio classique-Le Figaro, în mai.

”Totul a intrat în ordine”

Această vizită în Daghestan a avut loc la cinci zile după sfârşitul rebeliunii efemere a Wagner.

Este prima vizită oficială cunoscută a lui Vladimir Putin din 18 aprilie, când a fost în regiunile ucrainene Lugansk şi Herson, a căror anexare a revendicat-o în toamnă.

Această vizită de miercuri, în cursul căreia a fost primit de către preşedintele acestei republici ataşate Moscovei, Serghei Melikov, a avut în centru dezvoltarea turistică.

Însă liderul rus a menţionat şi recenta rebeliune a mercenarilor lui Evgheni Prigojin. El a spus că ştia că este susţinut de către ruşi.

”Nu m-am îndoit de reacţia (oamenilor) în Daghestan şi în toată ţara”, a declarat în cursul întâlnirii cu Serghei Melikov, difuzată de televiziunea de stat rusă.

Jurnalistul Francis Scarr de la BBC, un specialist în presa rusă, apreciază că ”mesajul pe care (această) vizită în Dagestan este menit să-l transmită este clar: situaţia a revenit la normal, iar oamenii sunt cu mine”, analizează el pe contul său pe Twitter.

Potrivit multor observatori, decizia lui Vladimir Putin de a-l cruţa pe Evgheni Prigojin - de-acum exilat în mod oficial în Belarus - şi de a propune portiţe de ieşire combatanţilor din Wagner, inclusiv integrarea în armata rusă, a fost percepută drept un semn de slăbiciune de către adversarii săi, atât în Rusia, cât şi în alte ţări aliate şi inamice.

Ziua 491. Forțele ucrainene avansează încet, dar sigur. Rușii spun că au ucis doi generali ucraineni. Prigojin și Lukașenko s-ar putea trăda


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇