Clădiri crăpate, biserici avariate şi locuitori care trebuie relocaţi – sunt pagubele evaluate sâmbătă în vestul Franţei, unde un cutremur foarte puternic a zguduit vineri zona de coastă, fără a face victime, dar care s-a resimţit de la Rennes până la Bordeaux.
După un seism cu o magnitudine cuprinsă între 5,3 şi 5,8, două replici au fost înregistrate sâmbătă dimineaţa (cu magnitudini de 5 şi 3,7), potrivit Biroului Seismologic Central Francez (BCSF), sporind temerile locuitorilor din zona afectată.
Unii dintre ei nu se pot întoarce în casele şubrezite, relatează AFP.
În La Laigne, localitate din departamentul Charente-Maritime, clopotniţa bisericii prezintă fisuri importante, iar unele case au devenit "nelocuibile", potrivit estimării pompierilor. Aceştia inspectează una câte una casele şi clădirile din acest sat de 500 de locuitori, clasificându-le de la verde la negru, în funcţie de starea lor.
"Nu ştiu dacă am voie să rămân în casă", a declarat pentru AFP Guillaume Wacrenier, un locuitor din La Laigne.
"Totul este afectat: două faţade sunt crăpate, şi nu mă refer la crăpături de tencuială. Au căzut pietre, îmi trec degetele prin unele din fisuri, toate camerele mele au urme de impact, există goluri între pereţi despărţitori", a relatat localnicul.
Pagube similare au fost observate şi în satele învecinate, precum Saint-Hilaire la-Palud (departamentul Deux-Sèvres), unde a fost instituit un perimetru de siguranţă în jurul bisericii, iar 38 de persoane a trebuit să fie mutate în adăposturi din zonă, potrivit prefecturii din Deux-Sèvres.
Două persoane au fost rănite uşor în acest departament, iar cutremurul "a provocat, de asemenea, numeroase pagube materiale, inclusiv căderi de pietre, fisuri şi prăbuşiri parţiale de acoperişuri", în special la Niort.
Evaluarea clădirilor continua sâmbătă, efectuate de pompierii specializaţi, care urmau să primească întăriri de la departamentele vecine. Prefectura a cerut locuitorilor să se îndepărteze de clădirile care par "fragile".
Cutremurul, care a avut loc la ora locală 18.38 , cu epicentrul în comuna Cram-Chaban (Charente-Maritime), la jumătatea distanţei dintre La Rochelle şi Niort, este cel mai mare din această parte a vestului Franţei. A fost un cutremur de suprafaţă, cu adâncimea de până la 10 kilometri.