USR face azi congres pentru a stabili strategia pentru anul electoral 2024. I-a invitat pe Kelemen Hunor și Nicușor Dan

USR face azi congres pentru a stabili strategia pentru anul electoral 2024. I-a invitat pe Kelemen Hunor și Nicușor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 800 de delegaţi din întreaga ţară se reunesc, sâmbătă, la Bucureşti, pentru congresul Uniunii Salvaţi România, formaţiunea urmând a stabili strategia pentru anul electoral 2024.

La eveniment vor participa şi invitaţi din partea ALDE Europe, UDMR, PMP, Forţa Dreptei.

Potrivit programului oficial transmis de USR, vor fi prezenţi şi vor lua cuvântul Kira Rudik – vicepreşedinte ALDE Europe, Kelemen Hunor – preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Eugen Tomac – preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Ludovic Orban – preşedintele Forţa Dreptei şi Nicuşor Dan - primarul Capitalei.

ADVERTISING

La ora 12.00 este programat discursul preşedintelui USR, Cătălin Drulă care va prezenta viziunea România 2024.

”Congresul va adopta şi mandatul de pregătire a alegerilor din 2024”, au mai precizat reprezentanţii USR.

Ultimul congres al USR a avut loc în 16 iulie 2022, online, fiind validată alegerea în funcţie a lui Cătălin Drulă. Alegerile au avut loc între 6 şi 10 iulie 2022, putând participa toţi membrii formaţiunii.

Preşedinţia USR a fost câştigată atunci, din primul tur al alegerilor interne, de Cătălin Drulă, cu 71,3% din voturile exprimate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇