Primarul Capitalei vine cu o veste proastă: Toată Piața Unirii va fi decopertată, ceea ce va însemna poate şi doi ani de trafic îngrozitor prin centrul Capitalei.
Însă Nicuşor Dan spune că nu există altă soluţie pentru refacerea planșeului de peste râul Dâmbovița, care acesta riscă să se prăbușească.
Planșeul de la Piața Unirii trebuie să fie refăcut în totalitate, iar Pasajul Unirii trebuie să fie consolidat, au avertizat specialiștii. Planșeul are o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri și a fost construit în urmă cu peste 80 de ani.
Lucrările vor dura poate chiar şi doi ani și vor trebui săpate chiar şi o parte din fântânile de la Piața Unirii.
„Zona Unirii va fi decopertată. Pentru moment, problema pe care o avem acolo este cu planșeul, care este foarte degradat. Planșeul urmează cursul râului Dâmbovița. Deasupra planșeului este și metroul, și pasajul”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.
S-a finalizat deja o expertiză preliminară, dar a început alta, care o să precizeze soluția optimă pentru lucrări.
„Și aici există două variante - să se decoperteze tot și să se pună alt planșeu. Metroul trece pe lângă, dar nu va fi afectat. Este în responsabilitatea Sectorului 4.
Deci prima variantă să se sape tot, a doua să se facă lucrări de întreținere. Din ce înțeleg se merge spre varianta în care se sapă tot și se pune un planșeu nou”, a precizat primarul Capitalei.
„Lucrările vor dura un an și jumătate - doi. Vom avea intersecția de la Unirii blocată. Va trebui să găsim niște metode de ocolire.
După ce o să avem expertiza, o să facem o evaluare a traficului și a metodei de a devia traficul. O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poți să aștepți până o să cadă planșeul. Riscul este, pur și simplu, să cadă planșeul”, a explicat edilul.
„Reparația presupune și reconstrucția zonei. Proiectul va presupune și readucerea la starea inițială”, a spus primarul, care a adăugat că inclusiv parte din fântânile recent renovate ar putea fi săpate.
Amintim că în aprilie Guvernul Ciucă a adoptat ordonanţă de urgenţă care prevede că planșeul de la Piața Unirii va fi reparat cu bani din programul Anghel Saligny.
Investiția va fi realizată „prin programul Anghel Saligny pe care îl vom suplimenta cu suma de 750 de milioane de lei”, a anunțat atunci ex-premierul Nicolae Ciucă.