Și tu clătești vasele înainte de a le băga în mașina de spălat? Iată cât rău îți faci și ție, și planetei

Și tu clătești vasele înainte de a le băga în mașina de spălat? Iată cât rău îți faci și ție, și planetei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cei mai mulți oameni folosesc incorect mașina de spălat vase, risipind bani și apă, arată un studiu recent.

Realizat pe cele 12 milioane de locuințe din Marea Britanie dotate cu mașină de spălat vase, studiul citat de Euronews arată că în trei din cinci case aceasta nu e folosită corespunzător.

Un studiu privind obiceiurile casnice din 2.000 de gospodării realizat de furnizorul britanic de energie Utilita Energy arată că în locuințele din Marea Britanie se risipesc 450 de milioane de lire sterline (525 milioane de euro) în fiecare an, din cauza obiceiului de a clăti vasele înainte de a le băga în mașina de spălat și a nefolosirii modului ECO.

ADVERTISING

Astfel, aproape opt milioane de gospodării din Marea Britanie au un cost suplimentar mediu de 71 de lire (83 de euro) pe energie electrică și apă, arată studiul.

„Dubla spălare" costă în plus 38 de lire (44 de euro) pe an când este folosită apa caldă și 11 lire (13 euro) când se folosește apa rece.

În trei din cinci locuințe britanice vasele sunt clătite înainte de a fi introduse în mașină. Cele mai întâlnite explicații pentru „dubla spălare" a vaselor au fost îngrijorarea că resturile de mâncare ar putea înfunda mașina și dorința de a păstra vesela curată.

ADVERTISING

Studiul mai arată că trei din cinci locuințe nu au folosit niciodată mașina de spălat vase în modul ECO, care scade temperaturile de spălare și clătire în timpul unui ciclu. Folosirea acestei opțiuni ar ajuta gospodăriile să economisească în medie 34 de euro pe an.

„Dubla spălare" duce și la risipirea a 4.576 de litri de apă curată anual, o cantitate care ar permite umplerea a 2.422 de bazine olimpice de înot.

Utilita Energy a calculat că impactul acestei practici asupra mediului echivalează cu emisiile de carbon generate de conducerea unei mașini obișnuite pe o distanță de 1,36 miliarde de kilometri, adică de 34.000 de ori lungimea ecuatorului.

ADVERTISING

Archie Lasseter, șefa departamentului de sustenabilitate de la Utilita, a declarat că oamenii ar trebui să aibă încredere în capacitatea mașinilor de a curăța perfect vesela. „Le putem spune gospodăriilor câți bani ar economisi, dar până nu umplu mașina fără să clătească vasele și văd rezultatele pozitive de fiecare dată, nu vor fi convinse. Sperăm că aceste informații îi vor încuraja pe oameni să aibă încredere în mașinile lor și să salveze bani și planeta", a spus aceasta.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇