Memorandumul de la Guvern nu are nicio valoare legală, iar în MOf va apărea doar o declarație. Lider de sindicat: Greva se va radicaliza. Vor refuza efectiv să se mai prezinte la vreun examen

Memorandumul de la Guvern nu are nicio valoare legală, iar în MOf va apărea doar o declarație. Lider de sindicat: Greva se va radicaliza. Vor refuza efectiv să se mai prezinte la vreun examen

Guvernul a adoptat joi un memorandum având ca temă unele principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului din sistemul de învăţământ şi valorizarea carierei didactice.

Memorandumul este inițiat de Ligia Deca, ministrul Educației, avizat de Marius Budăi (PSD) – ministrul Muncii și de Adrian Câciu (PSD) – ministrul Finanțelor.

Doar că specialiştii în Drept arată că acest document nu are nicio valoare legală. Ba chiar nu poate fi publicat în Monitorul Oficial, unde va apărea o simplă declaraţie.

În context, un lider de sindicat din Argeş avertizează că greva se va radicaliza, iar profesorii ar putea refuza efectiv să se mai prezinte la vreun examen.

ADVERTISING

Memorandum fără valoare

Memorandumul este în general un act intern al Guvernului, care nu are valoare juridică sau impact pentru populație: În trecut, astfel de documente au fost încălcate de instituția care le-a emis.

Fostul şef CCR Augustin Zegrean spune că, în acest memorandum, Guvernul își asumă el niște promisiuni, doar face niște promisiuni: "Mai bine îi spuneau „promisiune” și îl publicau așa, că tot aia era".

ADVERTISING

Întrebat la B1 TV dacă faptul că acest act va fi publicat în Monitorul Oficial îi conferă o aparență de normă, de legalitate, Zegrean a fost vehement: "Nu are. Sunt și acte care se publică în Monitorul Oficial, care nu sunt neapărat acte normative. Depinde în care partea a Monitorului Oficial. Monitorul oficial are 4 părți, depinde unde-l publică.  Da, oricum nu-i dă mai multă credibilitate. Și profesorii au motive să sufle și iaurt, pentru că, în 2008, li s-a mărit salariul cu 50 % și nu li s-a dat. Prin lege li s-a mărit atunci. Au urmat mii de procese!"

În plus, mai este un aspect care trebuie luat în calcul. Spre deosebire de un act normativ (lege sau ordonanţă), "în baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile".

ADVERTISING

"Guvernul nu-și asumă riscul să dea o ordonanță, pentru că se teme că, dacă nu respectă, o să fie dat din nou în judecată", a explicat Zegrean, citat de EduPedu.

De fapt, se publică doar o declaraţie în MOf

Ulterior, în şedinţa de guvern, premierul a explicat că în Monitorul Oficial va apărea doar o declaraţie:

"Vom aproba un memorandum în cadrul unei declarații pe care o vom aproba în Guvern și publica în Monitorul Oficial. Împreună cu dl Ciolacu să ne asumăm în cele două partide să semnăm un angajament politic".

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a confirmat că va exista „o declarație” care se va publica în Monitorul Oficial, având în vedere că regulamentul legal privitor la memorandumuri prevede că acest tip de act nu se publică în MOf.

Memorandumul „e însoțit de o declarație, care poate fi publicată în Monitorul Oficial și va fi publicată în Monitorul Oficial. Declarația va conține exact aceleași prevederi care sunt în memorandum”, a declarat Marius Budăi, la RRA.

Budăi a mai spus „dacă nu existau soluții (bani - n.red.), nu luam aceste măsuri” și că „odată cu acest memorandum, eu cred că lucrurile se vor aranja”.

Lider de sindicat: Pericolul este uriaş

Profesorii ştiu că memorandumul anunţat de Guvern este doar o promisiune şi nu există nicio garanţie că acesta va fi şi respectat.

“Vreau să vă transmit mesajul pe care l-am primit de la majoritatea colegilor din judeţ şi din ţară, că este doar o simplă promisiune, chiar dacă va fi publicat în Monitorul Oficial, neîncrederea colegilor este majoră, deoarece argumentul logic a fost acela că guvernele din România nu au respectat prevederile legilor organice şi ale legilor speciale.

Prin urmare, memorandumul rămâne doar o promisiune de viitor care nu are o bază şi o garanţie că va fi şi respectat”, a afirmat Adrian Voica, liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar “Muntenia” din Argeş, la Prima News.

El a menţionat că există riscul ca această grevă să se radicalizeze. 

“Colegii sunt foarte nemulţumiţi. Până la ora 12 vom primi şi procentul la zi al colegilor care rămân în grevă. Din mesajele pe care le primesc deja pe telefon, colegii îmi spun că nu sunt colegi care au renunţat în ultimele 24 de ore la grevă, cu atât mai mult memorandumul şi toate celelalte discuţii care s-au purtat în spaţiul public, dezinteresul constant al clasei politice pentru rezolvarea acestei crize majore, i-au determinat să se radicalizeze.

Această grevă se va radicaliza, iar pericolul este uriaş. Vor refuza efectiv să se mai prezinte la vreun examen sau la vreo acţiune pe care ministerul o va organiza pentru clasele de sfârşit de ciclu”,  a mai transmis Adrian Voica, citat de News.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇