Iranul și-a făcut alianță navală în Golful Persic: Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre

Iranul și-a făcut alianță navală în Golful Persic: Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre

Un ofiţer de rang înalt din armata iraniană a anunţat sâmbătă formarea unei noi alianţe navale în Golful Persic şi în nordul Oceanului Indian, din care vor face parte Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Oman, Qatar, Irak şi India.

„Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre de forţele neautorizate”, a declarat comandantul forţelor navale iraniene, Shahram Irani. „Membrii din regiune vor juca un rol dominant în domeniul securităţii prin desfăşurarea propriului lor personal militar”, a explicat militarul iranian, fără a preciza când ar urma să fie constituită această alianţă sau cum va acţiona ea în mod efectiv.

ADVERTISING

Statele menţionate de el nu au confirmat deocamdată alianţa evocată. Dar anunţul Teheranului survine după ce, în urma unei medieri chineze, Iranul şi Arabia Saudită, ţări care se confruntă indirect în conflictul din Yemen, au convenit să-şi reia relaţiile diplomatice, situaţie ce implică o schimbare strategică majoră în regiune.

Ministrul de Externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, şi omologul său saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, au avut joi o întrevedere în oraşul sud-african Cape Town, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). La această reuniune au participat de asemenea ţările apropiate acestui grup sau care doresc să devină membre ale BRICS, un bloc care urmăreşte să constituie o contrapondere politică şi economică în faţa puterilor occidentale într-o lume multipolară.

ADVERTISING

Iranul şi Arabia Saudită, împreună cu Algeria, Argentina, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela se numără printre ţările care au cerut formal aderarea la BRICS ori şi-au exprimat interesul pentru aderare.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că s-au retras în urmă cu două luni din coaliţia de securitate maritimă în Orientul Mijlociu, condusă de SUA.

Statele Unite, inamic declarat al Iranului, dispun de o forţă navală puternică în Golful Persic, zonă unde incidentele navale au acutizat adesea tensiunile politice. De la baza sa din Bahrein, Flota a 5-a a SUA patrulează în regiune şi inspectează cu regularitate nave în apele internaţionale pentru a detecta eventuale transporturi de armament.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇