Șeful Statului Major al SUA spune că o victorie militară a Rusiei în Ucraina este imposibilă

Șeful Statului Major al SUA spune că o victorie militară a Rusiei în Ucraina este imposibilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia nu va câştiga războiul din Ucraina doar prin mijloace militare, a reafirmat joi şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, avertizând că, de asemenea, este puţin probabil ca Kievul să reuşească să expulzeze rapid toate forţele ruse de pe teritoriul său.

„Acest război nu va fi câştigat militar de Rusia”, a declarat generalul Milley reporterilor după o întâlnire virtuală a Grupului de contact al Ucrainei, transmite AFP.

Obiectivele iniţiale ale Rusiei, care vizau în special răsturnarea guvernului ucrainean,"nu sunt realizabile prin mijloace militare, nu va funcţiona", a adăugat generalul Milley.

ADVERTISING

Pe de altă parte, în prezent există sute de mii de trupe ruseşti în Ucraina, ceea ce face ca obiectivul ucrainean de a-şi recâştiga întreg teritoriul să fie puţin probabil "pe termen scurt", a continuat el.

"Aceasta înseamnă că luptele vor continua, că vor fi sângeroase, va fi dur. Şi la un moment dat, cele două părţi fie vor negocia un acord, fie vor ajunge la o încheiere militară", a adăugat şeful Statului Major al SUA.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat joi că alianţa internaţională mobilizată de SUA, principalul furnizor al ajutorului militar pentru Ucraina, a deblocat până în prezent aproape 65 de miliarde de dolari în armamente şi echipamente diverse, precum şi în contracte cu industria de apărare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇