Ministerul Educației nici nu ia în calcul înghețarea anului școlar

Ministerul Educației nici nu ia în calcul înghețarea anului școlar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înghețarea anului școlar în urma grevei profesorilor nu este luată în calcul în niciun scenariu, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion.

Potrivit acestuia, în toate scenariile luate în calcul la Ministerul Educației se vorbeşte despre o grevă de câteva zile, nu una de câteva săptămâni.

”Acesta ar fi un scenariu pesimist. Dacă acțiunea de protest va dura o săptămână, două, trei, atunci toate aceste lucruri sunt rezolvabile. Să nu uităm că începând de anul acesta mediile se încheie o singură dată pe an. Prin urmare, în luna mai, când vorbim, avem acumulate note calificative pe întreg anul școlar. Deci tehnic dacă vorbim, încheierea situației școlare n-ar trebui să fie o problemă.

ADVERTISING

Evident, așa cu două-trei săptămâni, chiar patru în minus, nu ne gândim încă la un astfel de scenariu. Niciodată n-am luat în considerare o acțiune de protest care să dureze atât. Suntem în continuare deschiși la dialog, știți foarte bine, chiar dacă rezultatul întâlnirii de ieri n-a fost cel scontat de către reprezentanții profesorilor, deschiderea la dialog există în continuare și eu, unul, sunt optimist că vom găsi o soluție de comun acord”, a declarat Sorin Ion, la Radio România Actialități, potrivit Edupedu.

ADVERTISING

Sindicatele din Educaţie au declanșat luni greva generală, profesorii fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Protestul urmează să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare.

Sindicaliştii recomandă părinţilor să ţină copiii acasă în timpul grevei, deşi au dat asigurări că „nu se va pune lacătul pe şcoli”.

Luni, Ministerul Educaţiei a anunțat că, în urma negocierilor de duminică cu sindicatele din învățământ, se lucrează la actele normative care să permită salarizarea personalului nedidactic conform cu grilele din legislaţie, care ar însemna o creştere de 9%.

ADVERTISING

De asemenea, se vor acorda stimulente pentru profesorii debutanţi şi pentru cei din zone defavorizate.

Această ofertă a fost deja făcută ieri şi refuzată de sindicate, ceea ce s-a întâmplat din nou şi azi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇