Stefano Pioli reacționează după ratarea calificării lui AC Milan în finala Ligii Campionilor: "Ce ne-a lipsit?"

Stefano Pioli reacționează după ratarea calificării lui AC Milan în finala Ligii Campionilor: "Ce ne-a lipsit?"

Antrenorul echipei AC Milan, Stefano Pioli, a recunoscut că rivala Inter Milano a meritat calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a reuşit să câştige şi manşa secundă a semifinalei sută la sută italiene a celei mai importante competiţii continentale intercluburi, disputată marţi seară pe stadionul San Siro.

„Am făcut o frumoasă Ligă a Campionilor, însă este normal să fim dezamăgiţi după ce am pierdut în semifinale şi, în plus, într-un derby. Jucătorii au dat maximum atât în tur, cât şi în retur, dar Inter a meritat calificarea, pentru că a jucat mai bine decât noi şi a câştigat ambele meciuri”, a declarat Pioli.

ADVERTISING

"Ce ne-a lipsit? Primele 15 minute din tur şi faptul că nu am marcat în această seară. Am început bine, am făcut o primă repriză bună, cu două-trei ocazii, iar asta putea schimba sensul meciului şi entuziasmul echipei. Ţinând cont de parcursul nostru şi de ceea ce am făcut în ultimii trei ani, ar fi fost fabulos să ajungem în finală. Nu am reuşit asta şi e o mare dezamăgire. Este un sezon mai dificil decât de aşteptam, dar un sezon din care am învăţat mult", a adăugat antrenorul lui AC Milan.

Învingătoare în meciul tur (2-0), Inter Milano s-a impus şi în manşa secundă a semifinalei cu AC Milan, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în repriza secundă de atacantul argentinian Lautaro Martinez (74).

ADVERTISING

Inter va avea ca adversară în finala Ligii Campionilor, programată pe 10 iunie la Istanbul, câştigătoarea duelului dintre Manchester City şi Real Madrid (1-1 în tur), care se vor înfrunta miercuri în manşa secundă, pe Etihad Stadium.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!