Momentul în care forțele ucrainene elimină dintr-o lovitură un trăgător rus (Video)

Momentul în care forțele ucrainene elimină dintr-o lovitură un trăgător rus (Video)

Un soldat rus care trăgea cu mitraliera dintr-un bloc din Bahmut spre militarii ucraineni a fost anihilat cu o singură lovitură de artilerie.

Orașul Bahmut din regiunea estică Donețk continuă să fie epicentrul luptelor violente din Ucraina. Deși liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a plâns de lipsa muniției, mercenarii săi nu au dat înapoi și continuă să atace forțele ucrainene.

Armata ucraineană a postat pe Telegram o înregistrare video care demonstrează că rușii nu-și reduc intensitatea atacurilor, dar și forța de reacție a trupelor Kievului. În imaginile distribuite pe Twitter și difuzate și de Newsweek se vede tirul unei mitraliere a rușilor instalată la etajul superior al unui bloc din Bahmut, urmat de replica ucrainenilor: o lovitură de artilerie care îl elimină pe atacator.

ADVERTISING

Proiectilul a fost lansat cu un obuzier britanic M777 și a nimerit etajul inferior, suficient de aproape pentru a pune capăt atacului.

"Poziția mitralierei inamicului, care trăgea dintr-o clădire înaltă din Bahmut, a fost distrusă", au anunțat pe Telegram Forțele Armate ale Ucrainei.

Newsweek nu a reușit să confirme dacă mitraliera aparținea Wagner sau armatei ruse. Rob Lee, analist la Foreign Policy Research Institute, a scris pe Twitter că arma era a grupării de mercenari.

ADVERTISING

Postarea armatei ucrainene survine după ce în ultimele zile pe rețelele de socializare au fost distribuite mai multe înregistrări video care surprind operațiuni de succes ale forțelor Kievului.

O înregistrare video care redă momentul în care o unitate a forțelor ucrainene a pătruns în tranșeele săpate de ruși lângă Bahmut a fost postată duminică pe Twitter. Imaginile conțin secvențe necenzurate care pot fi tulburătoare.

Unitatea a primit ordinul să înainteze în tranșee, să distrugă efectivele inamice, să ocupe și să securizeze o importantă linie strategică. "Misiune îndeplinită", este mesajul postat lângă înregistrarea distribuită pe Telegram.

ADVERTISING

O altă înregistrare video, realizată de o dronă, a apărut duminică pe Twitter și prezintă momentul în care un singur soldat ucrainean, cu indicativul de apel "Chinaz", din Brigada Mecanizată 30, reușește să lichideze șase militari ruși într-o luptă purtată în tranșeele de lângă Bahmut.

În aprilie, camera video de pe casca unui soldat ucrainean a surprins luptele feroce de lângă Bahmut, unde comandantul unui mic grup de militari ucraineni a rezistat eroic în fața asaltului rușilor.

Battle of the "Honor" company of the "Da Vinci Wolves" battalion for the last road to Bakhmut!

Deși erau atacați intens cu focuri de armă și cu grenade, ucrainenii nu au cedat.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇