Ciucă a lansat la Politehnică Centrul Cyber al UE, care însă nu e deplin funcțional (Foto)

Ciucă a lansat la Politehnică Centrul Cyber al UE, care însă nu e deplin funcțional (Foto)

Azi a fost inaugurat la Bucureşti Centrul European pentru Competențe în domeniul Securității Cibernetice.

Sediul noului centru european se află în campusul Universităţii Politehnice din Bucureşti, dar nu e încă gata, deşi a existat lansarea oficială, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă, directorul general DG Connect din cadrul Comisiei Europene, Roberto Viola, şi ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.

"Decizia de stabilire a Centrului Cyber la Bucureşti a reprezentat un succes major al diplomaţiei române în plan european, fiind rezultatul unui proces intens de promovare susţinut prin demersuri intense politico-diplomatice pe lângă celelalte state membre şi la nivelul instituţiilor europene, bazat pe argumente puternice vizând expertiza şi rolul activ al României în domeniul digital şi în consolidarea ecosistemului de securitate cibernetică la nivel european, cât şi pe argumente vizând profilul pro-european consolidat pe care România l-a construit consecvent în calitate de stat membru UE", a declarat ministrul Bogdan Aurescu, citat de MAE într-un comunicat.

ADVERTISING

Iar organizarea ceremoniei de lansare de Ziua Europei are o "semnificaţie simbolică", acest centru fiind prima structură UE pe care România o găzduieşte în calitate de stat membru.

Doar că noul centru a fost inaugurat într-un sediu care nu este încă gata la 2 ani și jumătate după ce țara noastră a câștigat competiția pentru găzduirea acestei instituţii în fața altor 6 țări UE, în decembrie 2020.

Bucureştiul a candidat alături de alte şase oraşe: Bruxelles, Munchen, Varşovia, Vilnius, Luxemburg şi León (Spania).

ILUSTRATIE_ECCC_002_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„De astăzi, Centrul de competențe are un sediu temporar în clădirea în care ne aflăm, ceea ce permite noilor angajați ai acestuia să lucreze la București, în birouri care sunt destinate utilizării lor exclusive. În curând, tot aici, va fi găzduit și sediul permanent al Centrului. Este doar o chestiune de timp până când vor fi finalizate toate lucrările și atunci centrul va putea să funcționeze în deplinătatea sa. De aceea, s-a ales sintagma de funcționare temporară, pentru că doar anumite elemente ale centrului vor funcționa, începând de astăzi, în acest sediu”, a explicat premierul Nicolae Ciucă, citat de Hotnews.

ADVERTISING

Ce face Centrul Cyber

Centrul industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică (Centrul CYBER) este înfiinţat pentru a îmbunătăţi coordonarea cercetării şi a inovării în materie de securitate cibernetică.

Acesta va fi, de asemenea, principalul instrument al UE de punere în comun a investiţiilor pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi industrială în materie de securitate cibernetică.

ILUSTRATIE_ECCC_005_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit Comisiei Europene, centrul e responsabil cu gestionarea fondurilor UE pentru actualul buget pe termen lung al UE (2021-2027), în special cu adoptarea programelor de lucru în materie de securitate cibernetică, precum şi cu gestionarea proiectelor cibernetice din cadrul Programului ”Europa digitală” şi al Programului ”Orizont Europa”.

ADVERTISING

În plus, el va gestiona proiecte privind centrele de operaţiuni pentru securitate, în cadrul propunerii Comisiei de instituire a unui scut cibernetic european, şi va colabora cu o reţea de centre naţionale de coordonare în scopul creării unui ecosistem pentru inovare şi competitivitate în materie de securitate cibernetică în întreaga UE. 

ILUSTRATIE_ECCC_004_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇