Poșta Română atrage atenţia asupra unui nou tip de înşelătorie online în care hackerii pot fura bani de pe carduri.
În ultima perioadă s-au intensificat acțiunile de phishing în care este folosit numele Poștei Române. Prin intermediul SMS-urilor ori pe e-mail, infractorii cibernetici atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de Internet.
Poșta Română s-a confruntat cu un val de sesizări din partea cetățenilor aflați în pericolul de a cădea victime ale infractorilor cibernetici.
Una dintre metodele folosite de hackeri este următoarea: de pe un număr de telefon de România trimit un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă.
Apoi, este indicat un link care are în componență cuvintele ”posta”/”post” și/sau ”romana”. După accesarea link-ului respectiv, se solicită date personale (adresă poștală, adresă de e-mail, număr de telefon) și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plaților pe Internet. Prin intermediul acesteia este solicitată o sumă simbolică.
După completarea datelor cerute de interfață (număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță), destinatarul primește un cod bancar. Sub această interfață se ascund, de fapt, hackerii, care introduc datele cardului în aplicația specifică, sustrăgând, astfel, banii.
Din acest moment, hoții cibernetici vor putea să facă plăți online la terminale POS sau să scoată bani de la ATM-uri, fără a avea nevoie de PIN-ul destinatarului.
Sunt folosite chiar expresii de siguranță proprii băncilor, precum: ”nu comunica nimănui...”. În momentul în care este introdus codul transmis de bancă, banii de pe card dispar.
”Destinatarii trebuie să fie extrem de vigilenți când primesc astfel de mesaje de la numere necunoscute. Îi asigur că Poșta Română este foarte atentă și riguroasă în utilizarea datelor lor personale, iar strategia noastră de digitalizare integrală a infrastructurii și a serviciilor pe care le oferim conține inclusiv o componentă puternică de protecție a datelor clienților”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.
Poșta atrage atenția că operează exclusiv cu site-ul său oficial și cu pagina de Facebook: www.posta-romana.ro / www.facebook.com/CNPR.Compania.Nationala.Posta.Romana
Orice altă variantă de nume de website care ar putea părea oficial şi real nu aparține companiei şi nu trebuie accesat.
Poșta Română îi sfătuiește pe cei care au primit mesaje suspecte să nu deschidă mesajul, să îl marcheze ca spam și să nu acceseze link-ul.
Sursa citată precizează că face comunicări cu publicul prin intermediul adreselor oficiale de e-mail suportclienti@posta-romana.ro și noreply@posta-romana.ro.
"Compania nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale”, transmite Poșta Română.