Polițist trimis în judecată pentru șpagă. 300.000 de euro, prețul ca să închidă ochii într-un dosar și să mituiască un procuror

Polițist trimis în judecată pentru șpagă. 300.000 de euro, prețul ca să închidă ochii într-un dosar și să mituiască un procuror
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat, care la data comiterii faptelor era agent de Poliţie judiciară în IGPR, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, trafic de influenţă şi divulgarea de informaţii. El ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană, căreia i-a promis că va diminua prejudiciul din dosar şi va interveni la procuror.

DNA spune că inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin lucra în cadrul I.G.P.R. la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. De asemenea, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, o persoană fizică, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

ADVERTISING

„În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la celălalt inculpat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine şi 100.000 euro pentru un intermediar)”, a transmis DNA.

ADVERTISING

Procurorii precizează că banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum şi pentru a propune o soluţie de clasare în cazul infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât acesta din urmă să dispună soluţia clasării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu persoana vizată pentru infracţiunea de delapidare.

ADVERTISING

„În acelaşi context, în perioada 14 – 30.12.2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiaşi persoane informaţii nedestinate publicităţii din dosarul respectiv, dar şi cum se vor derula cercetările în continuare”, a mai precizat DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇