Primit cu ostilitate în Europa, președintele Braziliei își explică poziția controversată în privința Ucrainei

Primit cu ostilitate în Europa, președintele Braziliei își explică poziția controversată în privința Ucrainei

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat sâmbătă la Lisabona că nu doreşte să „mulţumească pe nimeni” cu opiniile sale despre invazia Rusiei în Ucraina, după ce a provocat critici în Occident sugerând că şi Kievul este parţial vinovat pentru război.

Lula da Silva, un preşedinte de stânga, care a fost ales anul trecut în urma unei curse electorale foarte strânse cu fostul preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, şi-a început sâmbătă în Portugalia prima sa vizită în Europa de când a acces din nou la funcţia prezidenţială, pe care a mai deţinut-o între anii 2003 şi 2010, relatează Reuters.

ADVERTISING

Lula a fost criticat în Occident pentru că a sugerat că atât Rusia, cât şi Ucraina sunt de vină pentru conflictul care a început când Moscova a invadat ţara vecină, în februarie 2022.

Săptămâna trecută, Lula a declarat că Statele Unite şi aliaţii europeni ar trebui să înceteze să mai furnizeze arme Ucrainei, spunând că în felul acesta prelungesc războiul.

"Dacă nu faceţi pace, contribuiţi la război", a spus Lula. Casa Albă a reacţionat imediat şi l-a acuzat pe preşedintele brazilian că "preia papagaliceşte" propaganda rusă şi chineză.

ADVERTISING

Lula da Silva a sosit vineri în Portugalia pentru o vizită de cinci zile, în contextul în care se străduieşte să îmbunătăţească legăturile externe. A fost întâmpinat însă cu ostilitate de comunitatea ucraineană din Portugalia, înfuriată de comentariile lui despre război.

Vineri, a avut loc o demonstraţie a ucrainenilor în faţa Ambasadei Braziliei. Sâmbătă, Lula a participat la o ceremonie de bun venit în faţa Mănăstirii Jerónimos din Lisabona, iar doi susţinători ai Ucrainei care purtau un steag şi o pancartă nu au fost lăsaţi să stea în apropierea zonei de desfăşurare a ceremoniei, deoarece agenţii de poliţie le-au spus că nu au cerut autorizaţie pentru a protesta.

ADVERTISING

Luând cuvântul, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Lula a încercat să se explice. El a declarat că scopul său este de a "construi o cale pentru a le aduce pe ambele țări (Rusia şi Ucraina) la masa negocierilor".

"Vreau să găsesc o a treia cale (pentru a rezolva conflictul), care este construirea păcii", a declarat el în conferinţă de presă.

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, care l-a însoţit pe Lula la conferinţa de presă, a subliniat însă că poziţiile ţărilor lor faţă de război sunt diferite.

Portugalia este membru fondator al NATO şi a trimis echipament militar în Ucraina. Rebelo de Sousa a declarat că Ucraina are dreptul de a se apăra şi de a-şi "recupera" teritoriul.

Înainte de a pleca spre Europa, preşedintele Braziliei l-a primit acasă, marţi, pe un alt lider european, preşedintele României, Klaus Iohannis, de la care a avut ocazia să audă deja punctul de vedere al unei ţari membre UE şi NATO, în plus vecină cu Ucraina.

”Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării”, i-a spus Iohannis lui Lula.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇