Iranul susține că a fugărit un submarin SUA și l-a obligat să iasă la suprafață. Americanii neagă vehement

Iranul susține că a fugărit un submarin SUA și l-a obligat să iasă la suprafață. Americanii neagă vehement
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incident cu potențial periculos ar fi avut loc în apele Golfului Persic. Autoritățile militare iraniene susţin că ar fi interceptat un submarin american ce ar fi încercat să treacă nedetectat și l-au forțat să iasă la suprafață, înainte de a fi alungat din apele teritoriale iraniene.

„Submarinul american se apropia pe sub apă, dar submarinul iranian Fateh l-a detectat și a făcut manevre care să-l oblige să iasă la suprafață, în timp ce trecea prin Strâmtoarea Ormuz. A intrat în apele noastre teritoriale, dar și-a corectat cursul după ce a fost avertizat.

ADVERTISING

A făcut tot ce a putut să treacă nedetectat, și-a folosit toate capacitățile. Vom ridica problema în fața organismelor internaționale despre cum ne-a fost violată granița”, au anunțat forțele iraniene, citate de Reuters.

Marina americană anunțase în urmă cu mai puțin de două săptămâni că a trimis submarinul cu propulsie nucleară USS Florida în Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor în creștere între Iran și Israel. În plus, Iranul este monitorizat atât din cauza programului nuclear, dar și pentru faptul că ajută Rusia în războiul din Ucraina.

ADVERTISING

UPDATE Forţele Navale americane au negat însă că vreun submarin militar american ar fi fost implicat în vreun incident cu Iranul, respingând informaţiile transmise de autorităţile de la Teheran.

"Nu a tranzitat niciun submarin american Strâmtoarea Ormuz, nici azi, nici în ultima perioadă. Acest anunţ reprezintă dezinformare iraniană şi nu contribuie la securitatea şi stabilitatea pe plan regional", a declarat Timothy Hawkins, un purtător de cuvânt al Forţelor Navale americane.

Forțele americane și iraniene au avut mai multe confruntări în trecut. La începutul lunii aprilie, marina iraniană a anunțat că a reperat un avion de recunoaștere american la intrarea în Golf și l-a avertizat să părăsească regiunea. De amintit incidentul din 2019, când o dronă americană a fost doborâtă pe motiv că zbura pe deasupra Iranului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇