Reducerile de personal angajat la stat ar fi o soluţie bună, spune unul dintre cei mai respectaţi liberali, Ilie Bolojan, cu o vastă experienţă administrativă.
Președintele CJ Bihor consideră că numărul de bugetari ar putea fi redus în multe instituții ale statului și economia privată ar putea să-i preia, pentru că firmele au deficit de forţă de muncă.
„Este o evidență care nu poate fi contestată că, în multe instituții ale statului român, personalul este supradimensionat. Dacă vă apucați să întrebați angajații Autorității Electorale Permanente, de exemplu, ce au făcut în ultimii doi ani, între 5 și 10 angajați per județ în România s-ar putea să le fie greu să completeze o fișă de activitate”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi24.
„Analizând obiectiv fiecare instituție, cred că reducerea de personal excedentar ar fi o soluție bună. Pe de o parte, economia privată în aproape toate marile orașe unde sunt concentrate și instituțiile publice are un deficit de locuri de muncă și piața privată, în acest moment, ar putea prelua acești angajați.
Pe de altă parte, cheltuielile ar scădea. Nu în ultimul rând, în interiorul instituțiilor publice, competența, munca și o altă abordare în serviciul cetățenilor ar fi stimulate”, spune şeful CJ Bihor, cel care, în 2021, a redus cu 50% personalul de la consiliul judeţean și a constatat nu numai că toate proiectele au continuat, dar au fost demarate și altele noi.
Bolojan a abordat şi subiectul pensiilor speciale.
„E o realitate care nu poate fi contestată este că durata medie de muncă în România este de 31 de ani, iar durata medie de muncă în UE este de 36 de ani. Dacă vrem să recuperăm întârzierile, cum vom putea să ne apropiem, din punct de vedere al prosperității, dacă se muncește mult mai puțin decât dincolo? Înseamnă că unii se pensionează în mod evident prea repede.
Aici trebuie aduse corecturi, pentru că altfel nu vom reuși să-i ajungem din urmă, vom pierde generații de tineri. În plus, apar lipsa de coeziune socială, pentru că unii au pensii foarte rapide și foarte mari, în timp ce alții lucrează din greu în companiile private din România și vă dați seama ce încredere în sectorul public au acești oameni, care de fapt duc România în spate.
Actuala coaliție ar face o mare eroare să nu profite de faptul că stânga și dreapta sunt în guvernare și au legitimitatea să corecteze aceste acumulări cronice negative pentru țara noastră", a avertizat Bolojan.
Chiar dacă „creșterea vârstei de pensionare înseamnă nemulțumiri și poate un val de plecări", Bolojan spune că aceste decizii "nu pot dărâma sisteme, pentru că nu toată lumea poate pleca la pensie, ci doar cei 3-5% care sunt în prag de pensie".
"Nu sunt niște măsuri ușor de luat și au un recul evident, dar când ești pe o funcție de mare responsabilitate nu ești pus să faci ceea ce dă bine, ci ceea ce trebuie”, a mai spus Bolojan.
Iohannis nici nu vrea să audă de reduceri de salariu sau personal
Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a ieşit azi la Constanţa şi ne-a spus că nu se pune problema de concedieri sau tăieri de salarii la stat.
"Nu este nevoie de tăieri. Câtă vreme voi avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Repet, nu vor exista tăieri de salarii. Ideea mea şi a coaliţiei nu e să băgăm România într-un scenariu de austeritate. S-a dovedit când am avut criza bancară, în 2008-2010, că austeritatea nu e o soluţie şi sper să reţină bine şi politicienii şi cvasi-politicienii. Austeritatea nu este o soluţie.
În consecinţă, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu îmi doresc ca, prin dezvoltarea României şi prin atragerea de fonduri europene, românii să o ducă mai rău, este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine. Oricine în spaţiul public spune altceva e în eroare.
Repet, nu vor exista tăieri de salarii. Nu există astfel de concept la nivelul meu sau la nivelul coaliției. Vreau să fie bine înțelese aceste lucruri în prag de sărbători, ultimul lucru pe care mi-l doresc acum în prag de sărbătoare este să-și facă românii griji că vor fi tăiate salariile sau că vor fi dați afara. Nu vor fi tăiate salariile și nu vor fi dați afară", a declarat Iohannis.
Bugetarii, problemă pentru PNRR şi piatră de moară la Finanţe
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat luni că Guvernul trebuie să facă o reformă a salarizării bugetarilor pentru că este jalon pentru a patra tranșă din PNRR. În plus, şi bugetul geme sub povara imensului aparat de stat.
„Cheltuielile cu salariile reprezentau 37% (din totalul veniturilor încasate – n.red.), eram printre primele locuri în UE, și aici la acest indicator trebuie să vedem cum îl ajustăm ca să vedem cum validăm jalonul”, a declarat Marcel Boloș.
Săptămâna trecută, acelaşi ministru afirma că unul dintre jaloanele din Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care România trebuie să le realizeze în acest an se referă la sustenabilitatea sistemului bugetar, fapt care va implica fie reducerea salariilor angajaţilor din acest sistem, fie reduceri de personal.