Putin, primul interviu după întâlnirea cu Xi Jinping: "Totul este transparent, nimic nu este secret"

Putin, primul interviu după întâlnirea cu Xi Jinping: "Totul este transparent, nimic nu este secret"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia şi China nu creează o alianţă militară şi nu ascund nimic în termeni de cooperare militară, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu pentru televiziunea naţională rusă difuzat duminică.

Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping şi-au declarat prietenia şi s-au angajat să dezvolte legături mai strânse în cadrul unui summit de la Moscova de la începutul săptămânii, în contextul în care Rusia face eforturi să avanseze în ceea ce a numit „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

ADVERTISING

"Nu creăm nicio alianţă militară cu China. Da, cooperăm în sfera interacţiunii tehnico-militare. Nu ascundem acest lucru", a declarat Putin, potrivit Interfax, citată de Reuters.

"Totul este transparent, nimic nu este secret", a adăugat el.

Putin a mai spus că puterile occidentale încearcă să formeze mai multe alianţe globale, acuzând SUA şi NATO că încep să construiască o nouă "axă", care seamănă în oarecare măsură cu alianţa din cel de Al Doilea Război Mondial dintre Germania, Italia şi Japonia.

"De aceea analiştii occidentali... vorbesc despre faptul că Occidentul începe să construiască o nouă axă similară cu cea creată în 1930 de regimurile fasciste din Germania şi Italia şi de Japonia militaristă", a spus Putin, fără a prezenta exemple în acest sens.

ADVERTISING

Președintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au avut mai multe întâlniri la Moscova, pe parcursul unei vizite de trei zile, care s-au finalizat cu o declarație care aprofundează parteneriatul strategic. Beijingul a anunțat că este o alianță care va schimba viitorul omenirii, în timp ce Moscova a spus că are în China cel mai important partener economic.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇