Americanii nu exclud negocieri privind granițele Ucrainei. Ce a spus Antony Blinken la "interogatoriul" din Congres (Video)

Americanii nu exclud negocieri privind granițele Ucrainei. Ce a spus Antony Blinken la "interogatoriul" din Congres (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, nu a exclus joi eventuale negocieri asupra graniţelor Ucrainei, reiterând în acelaşi timp că va fi la latitudinea ucrainenilor să decidă în această privinţă.

Vorbind în faţa unei comisii a Congresului american, el a reafirmat că orice eventuală pace cu Rusia trebuie să fie „justă şi durabilă”, adică una care să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, dar „cum este definită exact pe teren ne aşteptăm de la ucraineni sa ne spună”.

El a părut astfel să susţină faptul că ucrainenii ar avea dificultăţi în recuperarea tuturor teritoriilor anexate de Rusia, în special a Peninsulei Crimeea, informează AFP.

ADVERTISING

"Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi hotărâţi să lupte pe teren şi poate teritorii pe care vor decide că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace", a spus oficialul SUA.

Antony Blinken a fost interogat în mod special de alesul republican Chris Stewart, care a dorit să afle dacă Statele Unite susţin voinţa preşedintelui Volodimir Zelenski de a recupera Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Şeful diplomaţiei americane, care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o negociere, a insistat că "sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul şi cum se traduce acest lucru în termeni de suveranitate, integritate teritorială şi independenţă a ţării".

ADVERTISING

"Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un loc şi într-un timp care să îi invite pe ruşi să se repoziţioneze, să se reînarmeze şi să atace din nou", a subliniat el.

Full: Congressman Buck Questions Secretary of State Antony Blinken

Statele Unite şi partenerii săi occidentali nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeea sau teritoriile anexate de forţele ruse în estul Ucrainei, unde au loc lupte aprige.

Coaliţia condusă de Statele Unite, care oferă cel mai mare ajutor militar Ucrainei, susţine că este pregătită să apere Ucraina cât va fi necesar până la retragerea forţelor ruse, dar rămâne cel mai adesea evazivă în cazul Crimeii.

ADVERTISING

Ziua 393 de război: Zelenski sună la Bruxelles din tren. Au venit primele avioane de luptă și armata Ucrainei face o gafă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇