Țipete și zdruncinături. Cum s-a simțit când a lovit cutremurul devastator (Galerie video)

Țipete și zdruncinături. Cum s-a simțit când a lovit cutremurul devastator (Galerie video)

Era 04:17. Erdem dormea în casa lui din Gaziantep, în sudul Turciei, când deodată s-a trezit zgâlţâit de unul dintre cele mai mari cutremure din istoria ţării.

„Nu am mai simțit așa ceva în cei 40 de ani pe care i-am trăit”, a relatat el pentru BBC. „Am fost scuturați de cel puțin trei ori foarte puternic, ca un copil într-un pătuț”.

Oamenii s-au refugiat în mașini pentru a scăpa din clădirile avariate. „Îmi imaginez că nicio persoană din Gaziantep nu este în casă acum”, se gândeşte Erdem.

Major earthquake hits Turkey and Syria

La peste 200 de km mai la vest, în Adana, Nilüfer Aslan a fost convins că el și familia vor muri când cutremurul le-a zguduit apartamentul de la etajul 5.

ADVERTISING

"Nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Ne-am legănat aproape un minut", a povestit el zdruncinat.

„[I-am spus familiei mele] este un cutremur, măcar să murim împreună în același loc… A fost singurul lucru care mi-a trecut prin minte”.

Search for survivors after earthquake hits Turkey and Syria

Când cutremurul s-a oprit, Aslan a fugit afară și a constatat că patru clădiri din jurul lui s-au prăbușit: „Nu am putut lua nimic cu mine, stau afară în papuci”, spune bărbatul şocat.

În Diyarbakir, la aproape 500 de km mai la est, oamenii s-au repezit în stradă pentru a-i ajuta pe salvatori.

„Se auzeau țipete peste tot”, îşi aminteşte un bărbat de 30 de ani pentru agenția de presă Reuters. "Am început să trag de pietre cu mâinile. Am scos răniții împreună cu prietenii, dar țipetele nu s-au oprit. Apoi, au venit echipele de salvare".

New earthquake at least 7.5 magnitude reported in southeast Turkey

În altă parte a orașului, Muhittin Orakci spune că 7 membri ai familiei au fost îngropați sunt dărâmături.

ADVERTISING

„Sora mea și cei trei copii ai ei sunt acolo. Şi soțul ei, socrul și soacra””, a declarat el agenției de presă AFP.

Özgül Konakçı, o tânără de 25 de ani care locuiește în Malatya, Turcia, a spus că replicile seismului și vremea înghețată au înrăutățit lucrurile.

„Este foarte frig și ninge acum”, a spus ea pentru BBC Turkish. "Toată lumea este pe străzi, oamenii nu ştiu ce să facă. Chiar în fața ochilor noștri, ferestrele unei clădiri au explodat din cauza replicilor."

Turkey-Syria earthquake: Building collapses next to rescuers

Femeia așteaptă în stradă cu familia ei, după ce a văzut clădirile din jur prăbușindu-se: "Unii oameni au vrut să se întoarcă la casele lor pentru că era prea frig. Dar apoi am simțit replici puternice și au ieșit din nou”.

Second earthquake hits in Turkey after more than 1,000 killed - BBC News

Când a avut loc al doilea cutremur puternic de la ora 13:24, un cameraman pentru canalul de știri turc A Haber a fugit dintr-o clădire care s-a prăbușit în Malatya, în timp ce țipete se auzeau în fundal.

ADVERTISING

„În timp ce ne îndreptam către dărâmături pentru a [filma] eforturile de căutare și salvare, au existat două replici consecutive cu un zgomot puternic”, a relatat reporterul Yuksel Akalan.

"Clădirea pe care o vedeți în stânga mea a fost doborâtă pe pământ. Este mult praf".

Dramatic footage shows moment of Turkey quake live on TV

În Siria, un număr mare de clădiri s-au prăbușit în Alep, la aproximativ două ore de mers cu mașina de epicentrul cutremurului.

Un oficial din sănătate, Ziad Hage Taha, a declarat că răniții „vin în valuri”.

Ismail Al Abdullah, un salvator de la grupul umanitar sirian Căştile Albe, este la Sarmada, lângă granița cu Turcia, pentru a salva supraviețuitorii.

„Multe clădiri din diferite orașe și sate din nord-vestul Siriei s-au prăbușit, distruse de acest cutremur. Avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de comunitatea internațională să facă ceva, să ne ajute, să ne sprijine. Nord-vestul Siriei este acum zonă de dezastru. Avem nevoie de ajutor din partea tuturor pentru a ne salva poporul", spune el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇