Sindicaliștii CE Oltenia fac presiuni la Înalta Curte pentru o pensionare mai rapidă (Foto)

Sindicaliștii CE Oltenia fac presiuni la Înalta Curte pentru o pensionare mai rapidă (Foto)

Sindicaliștii Energia Rovinari și energeticieni de la Termocentrala Ișalnița protestează luni în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța supremă ar trebui să dea azi o soluție privind aplicarea în totalitate a legii 197/2021, de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Sindicaliștii cer aplicarea în totalitate a legii care le recunoaște condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitatea în subunitățile de producție ale CE Oltenia.

Totodată, ei spun că sunt cea mai îmbătrânită categorie profesională din toată industria României, dar cu toate astea sunt din ce în ce mai puțini și li se atribuie sarcini din ce în ce mai multe.

ADVERTISING

Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, a declarat că se luptă pentru ca salariații din subunitățile de producție ale CE Oltenia să nu ajungă în situația colegilor de la Mintia sau celelalte termocentrale închise fără să le fie recunoscute condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitățile.

”Astăzi suntem în București să ne strigăm dreptatea în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție! Noi ne luptăm pentru ca salariații din subunitățile de producție ale C.E.Oltenia să nu ajungă în situația colegilor de la Mintia sau celelalte termocentrale închise fără ca muncitorilor din acele termocentrale să le fie recunoscute condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitățile!

ADVERTISING

Nu vrem și nu acceptăm sub nici o formă ca salariaților din C.E.Oltenia să nu le fie recunoscute condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitățile, iar prevederile legii nr.197/2021 trebuie aplicate în totalitate așa cum sunt publicate în Monitorul Oficial!

Suntem aici pentru toți minerii și energeticienii din C.E.Oltenia! …și pentru cei care s-au pensionat, dar mai ales pentru cei care mai sunt în activitate! Nu cedăm!”, a scris Tomescu pe Facebook.

image-29
image-30
Foto: Facebook/Manu Tomescu

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇