Sindicatul polițiștilor, Europol, a avut o reacție dură, duminică, într-o postare pe Facebook, față de declarațiile ministrului Transporturilor, Lucian Bode, care a dat vina pe șoferul SPP pentru accidentul în care a fost implicată mașina care îl aducea la București în urmă cu o săptămână.
În mesajul de pe contul de Facebook Europol se scrie despre ”declarațiile mizerabile cu care acesta (Lucian Bode – n.red.) a insultat inteligența opiniei publice”.
Iată postarea Europol:
”Cum să înțeleagă ministrul Transporturilor nevoia de autostrăzi și de îmbunătățire a infrastructurii rutiere în condițiile în care el ajunge de acasă, de la Zalău, la București în doar 5 ore?! Nu are cum să știe că milioane de șoferi și pasageri își pierd un sfert din viață în coloane formate pe drumurile naționale și în trafic. Să nu mai vorbim de sângele miilor de morți în accidentele rutiere, morți pentru care vinovați moral sunt toți cei care s-au perindat prin funcții de demnitar.
Ministrul Bode minte cu nerușinare atunci când spune că nu știa ca Touaregul cu care se deplasa avea in funcțiune semnalele acustice și luminoase sau când afirmă că nu el l-a pus pe șoferul SPP să circule cu viteză și să încalce regulile de circulație care au dus la accidentul cu victimă de pe raza jud. Argeș.
Vă spunem noi că șoferul SPP cere acordul demnitarului pentru orice acțiune, inclusiv pentru traseul pe care urmează să se deplaseze. SPP-istul este o victimă și va răspunde personal pentru aroganța lui Bode și pentru faptul că a acceptat să încalce legea la solicitarea lui.
În aceleași condiții a murit și Bogdan Gigină, care a gonit cu viteză pentru a elibera calea ministrului Oprea, nu pentru că i s-a cerut, ci pentru că se plictisea în vreo intersecție. Să fim serioși! Vedem același tipar. Tăcere, tentativă de mușamalizare și la câteva zile, la presiunea opiniei publice, o poveste cusută cu ață albă. Totul pentru a salva aparența unui Guvern ”integru” care fumează în Palatul Victoriei, își trimite subordonații să se întâlnească noaptea cu interlopii pentru a negocia legea sau se folosesc de funcție pentru a fi deasupra proștilor care respectă regulile de circulație.
Totuși, dl Bode, după ce ne-ați spus că nu ați auzit sirenele Touareg-ului și nici nu ați văzut manevrele de depășire în mare viteză, nu ne spuneți și nouă ce fumați sau ce culoare au pastilele care vă aduc în starea aceasta de Nirvana?”
Bode dă vina pe șofer, Orban își apără ministrul
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, referitor la accidentul în care a fost implicat, în judeţul Argeş, că regretă "nespus" acest "incident". El a menţionat că, înainte de momentul accidentului, se afla pe bancheta din spate a autoturismului şi se odihnea, întrucât călătorea de câteva ore.
Bode a spus că şoferul SPP este singurul responsabil de traseul pe care îl urmează şi de ajungerea la destinaţie în siguranţă. "Demnitarul nu are dreptul să-i spună şoferului să meargă mai tare sau mai încet", a susţinut Bode, precizând că, până la acel accident, şoferii SPP au condus impecabil.
Premierul Ludovic Orban afirmă că nu ia în calcul schimbarea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, spunând că acesta nu are niciun fel de răspundere în cazul accidentului în care a fost implicată maşina sa. "Nu a fost la volan, nu a impus în niciun fel ritmul de deplasare, nici nu poate legal să impună ritmul de deplasare (...) nu cred că acuma, pe un accident care într-adevăr a avut loc se poate lua o decizie legată de mandatul de ministru şi repet trebuie judecat după ceea ce face efectiv ca ministru", consideră Orban.
Ministerul Transporturilor a anunţat, luni seară, că ministrul Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier, dar nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Bode se afla într-o maşină oficială, condusă de şoferul său.
Imagini care arată cum, în repetate rânduri, maşina în care se afla ministrul Lucian Bode depăşeşte, pe linie continuă, şi circulă mult pe contrasens, depăşind chiar o coloană întreagă de maşini au fost surprinse de unul dintre cei depăşiţi în trafic.
Pe acest subiect, citește și: