Femeile sub 30 de ani cu copii vor fi scutite de la plata impozitului pe venit începând cu anul viitor, a anunţat guvernul Ungariei.
„Extindem scutirea de la plata impozitului pe venit până la 30 de ani în cazul femeilor care au copii’, a anunţat ministrul Justiţiei, Judit Varga, pe Facebook, în timpul şedinţei de guvern.
De această măsură vor beneficia aproximativ 55.000 de femei, potrivit portalului economic Napi.hu, apropiat Guvernului de la Budapesta.
Impozitul pe venit în Ungaria este în prezent de 15% şi are o cotă unică, notează EFE.
Anul trecut, executivul ungar a anunţat că persoanele cu vârste sub 25 de ani sunt scutite de plata impozitului pe venit.
În ultimii ani, Guvernul de la Budapesta a introdus o serie de măsuri pentru a încuraja natalitatea, care rămâne la cote scăzute. Una dintre măsuri prevede ca femeile care au mai mult de patru copii să nu plătească impozit pe venit pe viaţă.
Populaţia Ungariei a scăzut cu peste 200.000 de persoane în ultimul deceniu.
Ungaria scutește de impozitul pe venit mamele sub 30 de ani
ADVERTISING