China, față în față cu declinul natalității: Politica celui de-al ”treilea copil” a venit prea târziu pentru a mai salva economia

China, față în față cu declinul natalității: Politica celui de-al ”treilea copil” a venit prea târziu pentru a mai salva economia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Decizia Chinei de a permite cetățenilor săi să aibă mai mulți copii reprezintă o încercare dramatică de a preîntâmpina o criză a forței de muncă, eveniment care ar trage în jos creșterea economică a țării. Dar, în lipsa unor măsuri suplimentare, inevitabilul se va produce, cred analiștii consultați de CNN.

Schimbarea politicii de natalitate anunțată luni, aceea de a permite chinezilor să aibă trei copii (față de maxim doi, până acum), are rolul de a îmbunătăți ”structura demografică” a Chinei, de a inversa tendința de îmbătrânire a populației și de menține o ”abundență a resursei umane” pentru cea de-a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit agenției de stat Xinhua.

ADVERTISING

Mișcarea reprezintă o schimbare majoră pentru China, țară care abia ce relaxase măsurile în 2015 pentru a le permite cetățenilor să aibă doi copii, după 35 de ani în care părinții nu aveau voie să aibă mai mult de un copil, pentru a evita suprapopularea și sărăcia.

Chiar și așa, presiunea asupra economiei a crescut în ultimii ani, iar un raport publicat în urmă cu doar câteva săptămâni arăta un declin alarmant al forței de muncă.

Economiștii au atras atenția că asta ar putea însemna o frânare a creșterii economice.

ADVERTISING

Date recente arată că populația Chinei are cel mai slab ritm de creștere al ultimelor decenii, în condițiile în care numărul oamenilor cu vârste între 15-59 de ani a scăzut cu 7 procente față de acum zece ani, până la 63%.

Experții susțin că forța de muncă a Chinei va atinge apogeul în următorii ani, după care se va confrunta cu o scădere de 5% în următorii ani, arată o analiză CNN.

”Grupul demografic care a generat creșterea economică a ultimelor decenii se va risipi rapid”, spune Yue Su, economist la Economist Intelligence Unit din Londra.

ADVERTISING

Iar asta ar putea aduce probleme obiectivelor politice impuse de președintele Xi Jinping. Mai exact, este vorba despre planurile ambițioase de a dubla PIB-ul Chinei până în 2035.

Astfel, deși China speră să depășească SUA și să devină cea mai mare economie a lumii la sfârșitul acestui deceniu, realitatea este că mai are de rezolvat probleme care țin de prosperitate.

Potrivit FMI, venitul pe cap de locuitor în China este de 17.000 de dolari, în timp ce venitul pe cap de locuitor în SUA depășește 63.000 de dolari.

Chinezii nu sunt prea doritori să-și mărească familiile

Mai mult decât atât, rata natalității a scăzut cu 15% în 2020 față de 2019, iar oamenii se plâng că un impediment major în fața obiectivului de a-și mări familia este chiar creșterea costului vieții.

Sentimentul a fost surprins pe rețelele sociale, imediat după anunțul de luni.

”Cum să-mi permit să am un copil când presiunea în viață este atât de mare?”, scria un utilizator pe Weibo, echivalentul Twitter în China.

Și Xinhua a inițiat un sondaj printre utilizatorii de Weibo în care întreba dacă sunt pregătiți să aibă al treilea copil. Sondajul online a atras peste 30.000 de răspunsuri în jumătate de oră, dintre cere peste 90% au votat ”nici nu iau în considerare”. Sondajul a fost îndepărtat ulterior.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇