Hidroelectrica a implementat noul sistem informatic de facturare. Clienții pot opta pentru eșalonarea plăților restante

Hidroelectrica a implementat noul sistem informatic de facturare. Clienții pot opta pentru eșalonarea plăților restante

Hidroelectrica a implementat noul sistem informatic de facturare.

Acesta integrează soluții software de ultimă generație capabile să gestioneze un număr crescut de clienți casnici și non-casnici pe care îi are acum societatea.

În plus, se pot face şi alte contracte de furnizare pe viitor, anunţă Hidroelectrica pe site-ul său.

Informaţia vine după aproape două luni în care compania nu a mai putut emite facturi și nu a înregistrat contracte noi.

Implementarea acestor softuri noi a început pe 27 octombrie, dar finalizarea a fost amânată de câteva ori.

ADVERTISING

„Vă asigurăm că facem eforturi pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite tuturor clienților, iar trecerea la noile programe informatice a reprezentat unul dintre pașii absolut necesari făcuți în această direcție.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de perioadele de întârziere în emiterea facturilor. 

Dorim să reamintim că termenul de plată a facturilor emise de către Hidroelectrica este unul relaxat, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități”, precizează compania.

ADVERTISING

Însă Hidroelectrica arată că, în cazul clienţilor care au probleme cu plata facturilor, există posibilitatea de eșalonare a sumelor restante, în maximum 6 rate lunare, de valori egale.

Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare, menţionează Hidroelectrica.

Formularele tip pentru cererea de eșalonare se pot descărca în format electronic:

  • Aici pentru client casnic
  • Aici pentru firme

Ulterior, formularul trebuie trimis la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depus în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica, precum și la sediul central din Bd Ion Mihalache.

ADVERTISING

În final, Hidroelectrica aminteşte că nu utilizează intermediari în relația cu clienții săi, actuali și potențiali, astfel că pentru orice chestiune de interes (contractare, facturare etc.) "vă rugăm să vă adresați exclusiv reprezentanților companiei sau să utilizați platformele electronice puse la dispoziție de societate".

Compania Hidroelectrica e cel mai mare producător de energie electrică din România, dar și cel mai ieftin. 

Hidroelectrica a terminat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 3,5 miliarde de lei, cu 37% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut. Asta deşi compania se confruntă cu un an hidrologic slab, cu impact direct în producţia de energie, care a scăzut cu 26% faţă de primele nouă luni 2021.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇