Rusia se pregătește să fie bombardată - Sute de afișe cu informații despre locurile unde oamenii se pot adăposti

Rusia se pregătește să fie bombardată - Sute de afișe cu informații despre locurile unde oamenii se pot adăposti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe semne care indică amplasamentul adăposturilor antibombardamente au apărut pe străzile din orașele rusești de la frontiera cu Ucraina, precum și în locuri mai îndepărtate.

Peste 700 de indicatoare vor fi montate la începutul lunii decembrie în orașul Belgorod, a declarat duminică primarul orașului, Valentin Demidov, citat de site-ul independent Holod.

Potrivit edilului, montarea semnelor marchează "o a doua etapă" a pregătirii apărării civile. "În prima fază, am inspectat fiecare loc care poate îndeplini acest rol și am notat responsabilitățile pentru permiterea accesului și monitorizarea condițiilor adăposturilor".

ADVERTISING

Locuitorii au început să întâlnească semnele care indică drumul către adăposturi și în orașul Rostov-pe-Don, situat la aproximativ 150 de kilometri distanță de portul ucrainean Mariupol, ocupat de trupele Moscovei, relatează Moscow Times.

Indicatoarele pentru adăposturi au apărut, însă, și în regiuni mai îndepărtate de Ucraina. În orașul Novokuznețk, din sud-vestul Siberiei, cu o populație de peste 500.000 de locuitori, mai mult de 3.000 de plăcuțe au fost instalate de angajații municipalității.

Se estimează că pe întreg teritoriul Rusiei există 16.500 de adăposturi. Presa independentă a relatat în trecut că amplasamentele acestora sunt secrete și ascunse populației.

ADVERTISING

Autoritățile din Moscova au cerut luna trecută un șablon de design pentru indicatoarele care semnalează adăposturile, după ce localnicii au început să găsească semne improvizate montate pe clădiri.

Consiliul de Securitate al Rusiei a ordonat în aprilie inventarierea completă a adăposturilor subterane din regiunile de la frontiera cu Ucraina. În urmă cu două săptămâni, președintele Vladimir Putin a condus prima întrunire a consiliului de la începerea războiului, în care s-a discutat și despre pregătirile pentru apărarea civilă.

ADVERTISING

După începerea invaziei, autoritățile din regiunile de la granița cu Ucraina, inclusiv Belgorod, au susținut că au avut loc atacuri cu drone, rachete și artilerie în zona lor.

Ziua 278 de război. Mesaje despre posibile atacuri la centrala nucleară Zaporojie. Petiție pentru Putin să oprească războiul


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇