Boris Johnson s-a întors din vacanța în Caraibe. A fost nominalizat oficial în cursa pentru Downing Street

Boris Johnson s-a întors din vacanța în Caraibe. A fost nominalizat oficial în cursa pentru Downing Street
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Boris Johnson s-a întors dintr-o vacanţă în Caraibe, întărind ipoteza candidaturii sale la funcţia de premier.

După demisia lui Liz Truss, care a stat doar 45 de zile la putere, în această campanie fulger din cadrul Partidului Conservator au apărut trei nume: actualul ministru pentru Relaţii cu Parlamentul, Penny Mordaunt, care şi-a oficializat vineri candidatura, Rishi Sunak, fostul ministru de Finanţe, care a pierdut la începutul lunii septembrie în faţa lui Truss şi fostul premier Boris Johnson, care sâmbătă a fost nominalizat oficial de mai mulți conservatori în cursa pentru postul de premier, poziția din care a fost nevoit să plece după ce au ieșit la iveală numeroase scandaluri care-l aveau protagonist principal.

ADVERTISING

Potrivit unor surse citate de BBC, Johnson ar fi obținut deja 100 de semnături de susținere din partea parlamentarilor conservatori și ar fi pregătit să-și anunțe candidatura.

Lupta lui cu Rishi Sunak domină titlurile din presa de sâmbătă. „Johnson şi Sunak conduc cursa pe măsură ce speranţele de unitate se estompează”, titrează The Independent. „Triburile conservatoare intră în război”, scrie The Guardian.

Televiziunea Sky News a arătat un avion British Airways din Caraibe care a aterizat în jurul orei 10:15, ora locală, pe Aeroportul Gatwick, în care călătorea Boris Johnson.

Johnson a fost criticat că nu a fost prezent la votul din Parlament de care a depindea supraviețuirea lui Truss pentru că era în vacanță în Caraibe. De altfel, presa britanică a scris că fostul premier nu a mai fost prezent la o sesiune de vot din iulie, cu toate că primește un salariu de 84.144 de lire sterline.

ADVERTISING

Nici Rishi Sunak, a cărui demisie din guvernul Johnson, a dus la cea a şefului său, nu a intrat încă în cursă. El a fost extrem de discret de când a pierdut cu Liz Truss la începutul lunii septembrie. El este primul care a depăşit pragul de 100 de susţinători necesari vineri seară pentru a spera să preia conducerea Partidului Conservator şi, prin urmare, să câştige Downing Street.

Candidaţii au până luni după-amiază pentru a obţine aceste voturi. Deputaţii vor vota primii şi, dacă au mai rămas doi candidaţi, cei 170.000 de membri de partid vor trebui să hotărască între ei printr-un vot online până pe 28 octombrie. În cazul unui singur candidat, acesta ar intra în Downing Street direct la începutul săptămânii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇