Un avion rusesc a lansat, din greşeală, o rachetă în vecinătatea unei aeronave britanice, deasupra Mării Negre.
Incidentul a fost relatat, joi, de ministrul Apărării din Marea Britanie, citat de The Guardian.
Ben Wallace spune că rușii au susținut că incidentul a fost provocat de o defecțiune tehnică.
S-a întâmplat pe 29 septembrie, în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre.
Avionul britanic era un RC-135 Rivet Joint, fără armament. Aeronava RAF (Royal Air Force) se afla într-o patrulare de rutină deasupra Mării Negre şi a interacționat cu două avioane de luptă ale Moscovei, de tip Su-27. Interacţiunea a durat 90 de minute.
„Patrula s-a încheiat și aeronava s-a întors la bază”, a spus el.
„În lumina acestor angajamente potențial periculoase, am comunicat îngrijorările mele direct omologului meu rus, ministrul Apărării [Serghei] Şoigu și șefului personalului Apărării de la Moscova. În scrisoarea mea am precizat clar că aeronava era neînarmată, în spațiul aerian internațional și urmând o cale de zbor notificată în prealabil. Am considerat că este prudent să suspendăm aceste patrule, până când statul rus va da un răspuns", a declarat Wallace.
Iar răspunsul a venit abia pe 10 octombrie, când ruşii au susţinut „că au efectuat o anchetă cu privire la circumstanțele incidentului și că a fost vorba despre o defecțiune tehnică a avionului de vânătoare Su-27. De asemenea, ei recunosc că incidentul a avut loc în spațiul aerian internațional.”
Ministrul britanic a precizat, joi, că Londra a împărtășit aceste informații cu aliații și, după consultare, au fost reluate patrulele de rutină, dar de data aceasta escortate de avioane de vânătoare.
Britanicii fac aceste patrule deasupra Mării Negre încă din 2019.
Amintim că Marea Britanie este unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei şi i-a oferit un ajutor semnificativ în materie de armament în războiul provocat de agresiunea Rusiei.