Ministrul Mediului anunță cel mai amplu program de fotovoltaice, la care se va aplica mai simplu

Ministrul Mediului anunță cel mai amplu program de fotovoltaice, la care se va aplica mai simplu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a semnat un ordin prin care se descentralizează sistemul de finanţare pentru panourile fotovoltaice, fiind vorba despre cel mai amplu program, în care vor fi implicate peste 3.000 de primării şi care va începe la 1 ianuarie 2023.

20.000 dintre cele 45.000 de dosare depuse în cadrul programului privind montarea de panouri fotovoltaice cu sprijin de la bugetul AFM au fost evaluate. Conform lui Tanczos Barna, miercuri au fost aprobate 4.500 de noi dosare dintre cele care aşteaptă de câteva luni să intre în evaluare. 

ADVERTISING

Întrebat miercuri seară, la Digi 24, dacă evaluarea va fi încheiată pentru toate cele 45.000 de dosare până la finalul anului, ministrul a răspuns: „Cu siguranţă!”.

Evaluarea dosarelor a început în luna iulie, iar la un moment dat serviciul a fost externalizat, din cauză că AFM nu a avut capacitatea de a realiza evaluarea. 

„La anul vom merge cu un alt sistem, vom ajunge la sute de mii de dosare, cererea este uriaşă. Am aprobat o OUG prin care am făcut posibilă descentralizarea acestor programe. Astăzi am semnat un ordin de ministru prin care descentralizăm sistemul de finanţare pentru fotovoltaice. Începem negocierile tehnice cu primăriile, cu asociaţiile municipiilor, oraşelor, comunelor, pentru a găsi soluţia cea mai bună pentru a implica autorităţile locale în evaluarea dosarelor şi în plata lor.

ADVERTISING

Le vom pune la dispoziţie fondurile în prealabil, adică nu trebuie să vină să plătească din bugetul primăriei şi apoi să deconteze la AFM. Va fi cel mai amplu program descentralizat de finanţare prin autorităţile locale şi va începe anul viitor la 1 ianuarie”, a declarat Tanczos Barna.

El a precizat că dosarele vor fi simplificate, se vor cere doar două-trei documente, pentru a reduce birocraţia şi a avea peste 3.000 de primării, agenţi de implementare.

„Începem anul viitor programul (de fotovoltaice – n.red.) printr-un sistem descentralizat. Până atunci trebuie să finalizăm discuţiile cu primăriile pentru că, din punct de vedere legislativ, buget şi concept, suntem pregătiţi”, a precizat ministrul Mediului.

ADVERTISING

Principalele problemele care pot să apară în program sunt capacitatea de instalare şi numărul de panouri produse în România sau care pot fi aduse din străinătate. 

Ministrul Mediului a dat asigurări că pentru panourile fotovoltaice este asigurat un buget de câteva miliarde de lei în următorii doi-trei ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇